- Tuesday, 25 June 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 193
Absolvenţii clasei a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Limba şi Literatura Română din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
La nivelul oraşului Mioveni, aproximativ 300 de elevi de gimnaziu vor susține acest examen.
Următoarea probă, cea la matematică, va avea loc joi, iar proba pentru elevii care au studiat limba şi literatura maternă este programată vineri.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 14:00, iar contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).
Conducerea Primăriei Mioveni urează mult succes elevilor și aduce mulțumiri tuturor celor care se implică în organizarea acestui examen!
Popular Articles
- Most read
Publicitate