iluminat-pitesti.jpegAstăzi, 25 martie 2024, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în municipiului Pitești”, finanțat prin „Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public” al Administrației Fondului pentru Mediu.

Executantul lucrărilor este S.C. Flash Lighting Services S.A., contractul având o valoare de 3.534.484,86 lei fără TVA (4.206.036,98 lei cu TVA).

Proiectul a presupus înlocuirea a 1010 corpuri de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED în vederea respectării reglementărilor în vigoare și implementarea unui sistem inteligent de telegestiune, cu senzori de prezență și de mișcare.

Zonele supuse intervenției au inclus cartierul Popa Șapcă (str. Mihai Eminescu, Mihai Viteazu, Sfânta Vineri, Crinului, Mihail Kogălniceanu), Oarcul Trivale și străzile: 1 Decembrie 1918, Războieni, Exercițiu, Armand Călinescu, Calea Bascovului, Calea Drăgășani. 

Obiectivul general al proiectului este în corespondență cu obiectivul specific de investiții, care este scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor municipiului . 

Implementarea investiției conduce la îndeplinirea obiectivelor specifice priorității, în ceea ce privește creșterea eficienței energetice în sistemele de iluminat public. Implementarea proiectului va contribui la atingerea obiectivelor stabilite la nivelul comunității, prin îmbunătățirea confortului și calității vieții, creșterea gradului de siguranță a locuitorilor, asigurarea siguranței circulației rutiere și pietonale, precum și asigurarea unei infrastructuri edilitare moderne.

Principalele obiective specifice ale proiectului sunt: 

- reducerea consumului de energie electrică, al emisiilor de CO2 și implicit scăderea puterii instalate totale;

- reducerea tonelor echivalent petrol;

- realizarea unui iluminat la nivelul zonelor vizate care să respecte prevederile standardelor europene și naționale în iluminatul public;

- ameliorarea securității, siguranței și confortului cetățenilor pe timp de noapte;

- diminuarea poluării luminoase;

- folosirea materialelor ecologice pentru protecția mediului.

Acesta este cel de-al treilea proiect finalizat pentru modernizarea iluminatului public, finanțat din fonduri nerambursabile, pe lângă: 

1.  „Modernizarea unei secțiuni a sistemului de iluminat public la nivelul  Municipiului Pitești” – 252 corpuri (fonduri AFM); 

2. „Modernizare și eficientizare sistem de iluminat public în Municipiul Pitești” - 1143 corpuri (fonduri norvegiene).

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.