supermarket.pngPreședintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia magazinele alimentare sunt obligate să vândă cu preţ redus produsele aflate aproape de expirarea termenului de valabilitate şi să doneze alimentele pe care nu le mai comercializează.

Astfel, consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării. Amenda pentru nerespectare e de până la 20.000 de lei.

Dacă alimentele nu mai pot fi destinate consumului uman, acestea trebuie direcţionate către adăposturile de animale, iar în final ele pot deveni compost sau biogaz.

Noua lege modifică și completează Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare și vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.

"Sunt prevăzute măsuri pentru magazine, restaurante, cantine, autorităţi, de reducere a risipei alimentare, cel puţin două măsuri implementate înainte să ajungă alimentele la groapa de gunoi, printre care să reducă preţul alimentelor înainte de expirare, să doneze alimentele, să le dea pentru a fi folosite pentru mâncarea animalelor, să fie folosite la compost etc.

ONG-urile vor putea prelua mai uşor alimentele greu perisabile. Va exista o platformă digitală creată de Ministerul Agriculturii unde operatorii economici vor raporta date cu privire la risipa alimentară", a precizat deputata USR Diana Buzoianu, coiniţiatoare a proiectului.

În cazul nerespectării acestor prevederi, amenzile sunt de la 10.000 lei la 20.000 lei.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.