WhatsApp-Image-2024-02-08-at-11.52.01.jpegParcul auto al operatorului regional de transport Publitrans 2000 este îmbunătățit, începând de astăzi, 8 februarie 2024, cu 8 autobuze noi și moderne, achiziționate din fondurile proprii ale operatorului, în valoare totală de 4.498.740 lei.

Noile autobuze, de 6 și, respectiv, 8 metri (câte 4 achiziționate din fiecare tip), au norma de poluare Euro VI, sunt dotate cu sisteme de climatizare și informare călători, au camere de supraveghere video și sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități. Numărul total al locurilor disponibile pentru autobuzul de 6 metri este 23, dintre care 11 sunt pe scaune, iar pentru autobuzul de 8 metri numărul total al locurilor disponibile este 59, dintre care 23 sunt pe scaune. 

Această achiziție a fost necesară pentru ca operatorul regional să poată onora angajamentele privind asigurarea transportului public de persoane pe raza administrativ teritorială a comunelor Moșoaia și Căteasca, recent înscrise în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești (ADITPP). Totodată, se va asigura transportul locuitorilor din Izvorani, așa cum operatorul s-a angajat prin Contractul de servicii.

După efectuarea testelor și a recepției finale și după îndeplinirea procedurilor legale de punere în circulație, care includ amenajarea și semnalizarea corespunzătoare a stațiilor de încărcare și debarcare călători ce urmează a fi realizate de către autoritățile locale din Moșoaia și Căteasca, cererea de transport a locuitorilor celor două comune și a celor din orașul Ștefănești va fi, în cel mai scurt timp, satisfăcută pe deplin.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.