ciolacuVizita premierului Marcel Ciolacu de la uzina Dacia de la Mioveni a fost una importantă, fără îndoială. Un semnal clar de susținere cu fapta pentru cea mai importantă companie din România. Însă în tot acest aer pozitiv a fost și un element neplăcut, un element negativ. Premierul Marcel Ciolacu a fost oaspete fără gazdă la Mioveni. De ce spunem asta? Pentru că nici măcar un reprezentant al autorităților locale nu a fost invitat la vizita premierului Marcel Ciolacu, o omisiune nejustificată sub vreo formă. Nu a fost invitat la vizita de la uzina Dacia, așa cum era normal, Ciprian Țurlea, viceprimarul cu atribuții de primar al orașului Mioveni. De asemenea nu a fost invitat nici fostul secretar de stat Nicolae Tudose, în prezent director la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni. Practic, doi-oameni cheie din administrația publică de la Mioveni nu au fost chemați la eveniment. Și nu e normal. Cum să ai un oaspete și tocmai gazdele să nu fie prezente? Și asta în condițiile în care la multe vizite ale unor înalți demnitari români sau străini au fost prezenți de fiecare dată reprezentanți ai Primăriei Mioveni, în frunte cu primarul Ion Georgescu, mereu aproape cu fapta de Dacia. Pe vremea când Dacia era condusă de regretatul Constantin Stroe, omul căruia i se datorează renașterea Dacia, nu exista eveniment la care să nu participe minimum un reprezentant al Primăriei Mioveni. Nu a fost din păcate cazul și la vizita de miercuri 7 februarie, iar faptul că autoritățile locale din Mioveni nu au fost invitate se poate vedea în sutele de poze de la eveniment postate pe rețelele sociale. Și nu știm deocamdată dacă este vorba de vreo greșeală subiectivă a autorităților județene sau a reprezentanților Dacia. Și încă nu știm dacă politicul și-a băgat coada în această omisiune, cu sau fără dedicație. Pentru că ar fi păcat ca Dacia, o companie atât de importantă, să intre în jocurile politice județene și în disputele de orgolii ale anumitor oficiali.

Rămâne totuși speranța că la următoarele evenimente publice de la uzina Dacia de la Mioveni autoritățile locale nu vor mai fi ignorate. Pentru că uzina Dacia e la Mioveni, nu la Câmpulung, Pitești, Costești, Curtea de Argeș ori Topoloveni. Și să inviți reprezentanți ai Primăriei Mioveni e un gest de un bun simț esențial.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.