- Thursday, 19 October 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 612
De la 1 noiembrie prețul asigurării obligatorii de locuință va fi exprimat în lei și va crește cu circa 30% față de actualul nivel, într-o primă fază.
Este doar una dintre măsurile cuprinse într-o lege care rezolvă câteva dintre anomaliile pachetului normativ care guvernează funcționarea Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).
Nimeni nu își va mai putea înregistra locuința în Cartea Funciară și nici nu va mai putea schimba statutul respectivei locuințe fără a deține o asigurare obligatorie împotriva dezastrelor (PAD). Este un prim pas către stabilirea unui regim cu adevărat obligatoriu pentru PAD, care, în ciuda denumirii, a fost până acum o simplă asigurare, în condițiile în care autoritățile locale (responsabile legal pentru sancțiuni) au evitat să aplice amenzi. Drept urmare, eficiența sistemului în ceea ce privește protecția financiară în caz de dezastru este una extrem de redusă, sub 20% dintre locuințe fiind asigurate în acest moment.
Obligativitatea privind înscrierea în Cartea Funciară este doar una dintre modificările importante aduse de Legea 115/2023, care modifică Legea 260/2008 privind asigurare obligatorie a locuințelor. O altă schimbare este modificarea primelor și a sumelor asigurate, prin exprimarea acestora în lei. Concret, pentru locuințele construite din materiale moderne prima de asigurare va fi de 130 de lei (față de 20 de euro sau sub 100 de lei cât e în prezent), iar despăgubirea maximă va fi de 100.000 de lei (față de 20.000 de euro în prezent). Pentru casele din paiantă, prima va fi de 50 de lei și suma asigurată de 50.000 de lei, față de 10 euro și, respectiv 10.000 de euro.
În ciuda faptului că în Parlament au existat și proiecte care propuneau acest lucru (unele dintre ele datând din 2016), legea amintită mai sus nu modifică și riscurile asigurate, despăgubirile fiind acordate în continuare doar pentru pagubele provocate de cutremur, inundație și alunecări de teren.
O altă schimbare cu impact direct asupra asiguraților este introducerea posibilității ca asigurarea să fie făcută multianual, printr-un contract între asigurat și PAID. Ca o altă noutate, în cazul în care se optează pentru un contract multianual (atenție, perioada de valabilitate poate fi doar multiplu de 12 luni), condițiile de asigurare pot fi negociate, reiese din noua legislație. O astfel de înțelegere, pe mai mulți ani, este foarte utilă celor care au locuințe luate pe credit și, prin urmare , trebuie să dețină o asigurare de locuință pe care să cedeze băncii pe perioada creditului. O dată cu schimbarea legislației, ei își vor putea face o asigurare pe toată perioada creditului pe care să o cupleze, eventual, cu asigurarea facultativă de locuință, pe aceeași perioadă. Circa 30% din asigurații PAID, adică în jur 600.000 de persoane, dețin locuințe pe credit. Tot cu acordul părților vor putea fi stabilite și condițiile încetării contractului multianual.
Noua lege deschide o portiță și pentru cei care stau în locuințe încadrate în categoria I de risc seismic, adică așa numitele clădiri „cu bulină”. Funcționarii din primării vor putea vinde asigurări PAD contra unui comision.
Popular Articles
- Most read
Publicitate