schita-padure-trivale.jpgPrimarul municipiului Pitești Cristian Gentea a făcut în urmă cu puțin timp o postare în care a adus 𝟏𝟎 𝐚𝐫𝐠𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 pentru „TRIVALE:  PĂDURE – PARC”!  

''𝐈𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐟𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐞: 

• Pădurea Trivale: 394,16 ha în proprietatea statului (𝐧𝐮 𝐚 𝐏𝐢𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢!), 573 ha proprietate privată!

• Municipiul Pitești solicită trecerea în proprietatea sa publică a 160,7 ha din proprietatea statului, în zona de pădure în care nu există litigii, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐚 𝐩𝐚̆𝐝𝐮𝐫𝐞𝐚 𝐓𝐫𝐢𝐯𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐭𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐚̆𝐫𝐢 - prin HCL nr. 416 din 31.08.2023, urmată de HG!

• Proprietatea privată (573 ha) din pădurea Trivale 𝐧𝐮 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐨𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢! 

•  𝐍𝐔 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚̆𝐝𝐮𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢, indiferent că este  pădure - parc sau arie naturală protejată!

• În varianta „Arie naturală protejată”, 𝐍𝐔 𝐬𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚 proiectul 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐕𝐞𝐬𝐭 𝐚 𝐏𝐢𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢!

𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐜: 

2019: Tiberiu Irimia și Narcis Sofianu (PNL) alături de societatea civilă (peste 5500 de semnături) solicită protejarea Pădurii Trivale aflată în proprietatea statului, prin transformarea ei în pădure - parc. 

majoritatea din Consiliul Local (PSD și ALDE) votează însă pentru proiectul Pădurea Trivale – arie naturală protejată. 

2023: Tiberiu Irimia (PNL) convinge majoritatea din Consiliul Local (PSD, PMP, PNL) de avantajele pădurii – parc.

PNL se răzgândește și reia proiectul PSD din 2019, cerând Pădurea Trivale – arie naturală protejată.

𝐀𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐮𝐥 𝐬𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐥𝐞𝐠𝐞: 

Legea 220/2018 – pădure-parc; legea 292/2018 – arie naturală protejată; Legea 46/2008 – Codul Silvic; Ord. 57/2007

𝐏𝐚̆𝐝𝐮𝐫𝐞 – 𝐩𝐚𝐫𝐜 vs. 𝐀𝐫𝐢𝐞 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐚𝐭𝐚̆

1. Retrocedări INTERZISE (art. 5 legea 220/2008);

Retrocedări PERMISE (legea 247/2005).

2. Îngrijirea pădurii - parc, finanțată prin bugetul local;

Îngrijirea ariei naturale protejate, finanțată din taxele plătite de public pentru acces în zonele permise (ordonanța 57, art. 30); 

Întreținerea de necesitate este birocratică prin proceduri costisitoare de timp și bani – operativitate scăzută, implicit apariția deșeurilor, gunoaielor, vegetației spontane.

3. Administrarea pădurii - parc o face municipalitatea în scopul activităților de recreere, sport, educație și cultură pentru cetățeni și turiști;

Administrarea ariei naturale protejate o face Ministerul Mediului, prin custodele/administrator desemnat, în scopul conservării unor habitate și specii naturale, prin managementul diferențiat al rezervațiilor naturale.

4. Pădurea – parc este spațiul natural de agrement pentru cetățeni, familii, cu amenajări care să protejeze mediul dar care să ofere libertate de mișcare;

Aria naturală protejată este pentru protecția biodiversității, nu permite libertate de mișcare cetățeanului.

5. Acces public liber, fără taxe, oriunde în pădurea-parc;

Acces public restricționat, în funcție de planul de management al zonei protejate: INTERZIS accesul uman sau permis doar după obținerea de acorduri și avize de la custode, CU TAXĂ, în pădurile urbane.

6. Accesul public pe 3 noi căi de acces pietonal: strada Antim Ivireanu, strada Nicolae Labiș, spre Grădina Zoologică, și strada Ion Minulescu;

Accesul în zonele interzise se amendează contravențional (art. 53 legea 46/2008):

-  de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice;

-  de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice.

7. Amenajările permise NU implică tăieri de arbori sau defrişări! 

Amenajările NU sunt permise, în ariile INTERZISE!

8.  Este permisă amenajarea doar pentru:

- alei din materiale ecologice (max. 2 m lățime) sau piste pentru biciclete;

- bănci, iluminat, puncte de informare, toalete ecologice;

- construcții provizorii din lemn (max. 15 m2 supr. construită).

Numai în ariile cu permis restricționat se pot face amenajări minimale (ex. marcaje pentru alei pietonale). 

9.  Se poate împăduri cu orice specie de arbori;

NU se poate împăduri cu orice specie de arbori.

10.  Se pot accesa fonduri nerambursabile pentru amenajarea pădurii aflate în proprietatea publică municipală (alei, iluminat, băncuțe, chioșcuri);

NU se pot accesa fonduri nerambursabile, finanțări pentru amenajări.

Piteștiul urmează 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐧𝐚̆ 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

 (european): 

Păduri – parc stabilite prin HG: Suceava (143,925ha), Timișoara (519,8412ha), Buzău (177,7895ha), Râmnicu Vâlcea (46,5552ha), Călimănești (20,35h). 

Păduri- parc în curs de definitivare: Bârlad (1,9931ha), Novaci, Chiajna, Târgu Mureș, Sângeorgiu, Neptun.

Suprafețe de păduri retrocedate și transformate în păduri parc: Bistrița – pădurea Schullerwald (30ha), Giurgiu – pădurea Comana (parc natural din 2010), Piatra Neamț (parc tiroliană - cel mai mare din țară).

Suprafețe de păduri retrocedate și în curs de definitivare ca păduri parc: Brașov (1000ha) Solovăstru – Mureș (14ha).

Ne dorim, în viitor, ca Pădurea - Parc Trivale să devină Monument Istoric!'', transmite primarul Cristian Gentea. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.