vandalism1.jpgMunicipalitatea piteșteană atrage atenția, din nou, asupra actelor de vandalism ce au impact negativ în viața comunității, nu doar din punct de vedere al pierderilor materiale.

"Astfel, aducem la cunoștința cetățenilor și, în special, a locuitorilor cartierului Prundu, că a fost înregistrat un act de vandalism la locul de joacă situat în zona blocurilor B16-B17.

Acest loc de joacă a fost creat cu scopul de a oferi piteștenilor și copiilor din zonă un spațiu de recreere și relaxare, dotat cu echipamente de joacă moderne și diverse, bănci noi și un covor elastic de cauciuc (tartan) ce asigură o suprafață de contact sigură, protejându-i pe cei mici în caz de impact.

Cu regret, trebuie să informăm că au fost semnalate acte de vandalism, constând în deteriorarea plaselor de împrejmuire a locului de joacă. Aceste plase au fost rupte și tăiate, reprezentând acum un pericol pentru siguranța copiilor.

ADP a luat măsuri urgente pentru a restabili integritatea locului de joacă, astfel încât copiii să se bucure din nou într-un mediu sigur.

Îndemnăm comunitatea să fie vigilentă și să raporteze orice activitate suspectă autorităților competente. Respectarea și protejarea bunurilor comune sunt responsabilitatea noastră colectivă.", transmite Primăria Pitești. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.