- Monday, 26 June 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 346
Pentru a stimula creșterea numărului de participanți la alegeri, mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect de lege aflat, de puțin timp, în dezbaterea senatorilor, ca studenții cu vârsta de până la 26 de ani să beneficieze de transport feroviar gratuit pe perioada desfășurării alegerilor locale.
Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale va fi modificată, potrivit proiectului de lege de la Senat, astfel încât, în perioada alegerilor, studenții să poată circula gratis cu trenul.
“Studenţii cu vârsta de până la 26 de ani înscrişi în cadrul programelor de studii universitare de licenţă beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a Il-a, cu o zi înainte de data alegerilor, în ziua alegerilor, precum şi în ziua imediat următoare alegerilor exclusiv pe rutele dintre localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, după caz, şi localitatea unde studiază”, va scrie, mai exact, în Legea nr. 115/2015 după ce proiectul va ajunge să se aplice.
Gratuitatea la transportul cu trenul se va acorda studenților în baza actului de identitate, precum și a carnetului de student vizat.
O măsură similară a fost stabilită de Guvern, dar doar pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016, prin OUG 89.
Inițiatorii sunt de părere că “este indispensabilă reglementarea prezentului act normativ, în contextul în care ne dorim creșterea prezenței la vot și a interesului tinerilor cu privire la procesul electoral”.
Regula actuală generală, stabilită de HG 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, este că “studenții români/ străini, în vârstă de până la 26 de ani (...), beneficiază de tarif redus cu 50% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor”.
În momentul de față, doar studenții orfani sau cei proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
Popular Articles
- Most read