trotinete-electriceeeee.jpgPolițiștii locali vor avea dreptul să constate contravenții și să aplice sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere și în cazul conducătorilor de trotinete electrice, potrivit unui proiect legislativ al actualei puteri.

De ce este important: În prezent, în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede și vehicule cu tracțiune animală.

Printre altele, poliția locală mai constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.

Autorii proiectului justifică măsura propusă prin pericolul Ia care sunt expuși în special pietonii precum și prin numărul mare al accidentelor rutiere produse din cauza utilizării trotinetelor electrice, ca urmare a nerespectării normelor legale. Inițiatorii arată că este necesară modificarea legii poliției locale prin adăugarea atribuției de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale în domeniul trotinetelor. Ca urmare, potrivit proiectului, poliția locală ”constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede, trotinete electrice și vehicule cu tracțiune animală”. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.