primaria-pitesti-1.jpgPrimăria Municipiului Pitești anunță organizarea, prin Serviciul Coordonare Asociaţii de Proprietari, a concursului „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din Municipiul Piteşti”, ajuns la cea de-a XI-a ediție, ce urmăreşte atât îmbunătăţirea aspectului urbanistic şi a microclimatului urban al municipiului Piteşti, cât şi formarea administratorilor în vederea competitivităţii, a rezolvării problemelor gospodăreşti şi a colaborării cu autorităţile locale.

Regulamentul de desfășurare a acestei ediții a concursului, votat în ședința Consiliului Local Pitești din 28.03.2023, prevede următoarele:
• La concurs pot participa toate asociaţiile de proprietari din cartierele municipiului Piteşti, care nu înregistrează restanţe mai vechi de 30 zile către furnizorii de utilităţi.
• Asociaţiile de proprietari care au fost declarate câştigătoare în anii precedenţi pot participa la concurs numai în situaţia în care fac dovada că au efectuat lucrări semnificative în condominiu, de la data premierii şi până în prezent. În acest sens, asociaţiile interesate vor anexa, la cererea de înscriere, documentele justificative ale lucrărilor efectuate.
• Acţiunea va avea la bază voluntariatul sub coordonarea conducerii asociaţiei de proprietari şi a administratorului. Comitetul executiv, în colaborare cu persoanele active din asociaţie, va elabora un plan de acţiune după o prealabilă analiză şi evaluare a condominiului şi a terenului aferent.
• Perioada de desfăşurare a concursului este 03.04.2023 – 15.05.2023.
• Înscrierea la concurs se face prin cerere depusă la registratura Primăriei Municipiului Piteşti, începând cu data de 03.04.2023, până la data de 14.04.2023, inclusiv.
• Monitorizarea şi jurizarea concursului se vor face de către comisia desemnată prin Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti. Din comisie fac parte specialişti din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti şi S.C. Salpitflor Green S.A.
• Pe parcursul derulării concursului, acţiunile se vor populariza în mass-media locală (TV, radio şi presa scrisă).

Important: comunicăm asociațiilor de proprietari că, din 2023, municipalitatea solicită ca spațiul verde să nu fie amenajat cu obiecte considerate deșeuri, confecționate din materiale poluante (plastic, cauciuc, pet-uri etc.).

Premiile concursului, stabilite prin Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti, se aduc la cunoştinţă public prin mass-media locale şi prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Piteşti, până la data de 15.05.2023.
Se va acorda un premiu pentru „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din Municipiul Piteşti”, ediția a XI-a, şi câte un premiu pentru „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din fiecare cartier”, pentru următoarele 10 cartiere: Găvana împreună cu zona Gârlei și Bd. Nicolae Bălcescu, Trivale și Mărășești, Banat și Exerciţiu, Craiovei, Războieni, Prundu şi Fraţii Goleşti, Tudor Vladimirescu, Popa Șapcă, zona Centru împreună cu Calea Bucureşti și Livezilor, zona Nord şi Eremia Grigorescu.
Festivitatea de premiere a câştigătorilor va avea loc în cursul lunii mai 2023, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Piteşti.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.