- Thursday, 02 February 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 731
În ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale organizată miercuri, 1 februarie 2023, au fost analizate, avizate sau respinse următoarele propuneri:
1. Montarea de semafoare la intersecția Bulevardului Petrochimiștilor cu strada Lânăriei, în special pentru siguranța pietonilor la traversarea străzilor pe trecerile de pietoni.
RESPINS
2. La coborârea de pe pasajul rutier Podul Viilor, înainte de intersecția cu strada Crinului, să se marcheze cele două benzi de circulație, după cum urmează: banda 1, pentru direcția înainte, și banda 2, pentru direcțiile înainte și la stânga.
Analiză la fața locului.
3. Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Augustin Z.N. Pop, la intersecția cu strada Tineretului.
Analiză la fața locului.
4. Amplasarea de indicatoare cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Bradului, în zona intersecției cu Bulevardul Libertății, în dreptul blocului P1.
AVIZAT
5. Montarea de separatoare de sens pe carosabilul Căii Craiovei, în dreptul stației de carburanți Lukoil, a magazinului Mathaus, precum și la intersecțiile cu străzile I.L. Caragiale și Intrarea Ion Bălăceanu, întrucât în zonele în cauză nu se respectă marcajul longitudinal cu linie dublă continuă.
AVIZAT
6. Mutarea trecerii de pietoni de pe carosabilul străzii Războieni de la intersecția cu strada Exercițiu, cu aproximativ 40 de metri, imediat după stația de autobuz, în așa fel încât la ieșirea din sensul giratoriu, între calea inelară și trecerea pentru pietoni, să încapă mai multe autovehicule pentru a nu se mai bloca circulația în sens. De asemenea, montarea unui semafor cu buton la trecerea pentru pietoni.
AVIZAT
7. Instituirea sensului unic de circulație prin parcarea dintre blocurile H3, H4 și H5, strada Burebista, cu circulație auto dinspre blocul H3 spre H5.
AVIZAT
8. Montarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Burebista, în zona parcării dintre blocurile A4 și H1.
RESPINS
9. Montarea a două limitatoare de viteză pe aleea carosabilă de acces la locurile de parcare din spatele blocului A5, strada Vasile Pârvan.
RESPINS
10. În ședința din data de 07.12.2022, a fost avizată crearea unei benzi de circulație dedicată virajului la dreapta de pe Bd. Nicolae Bălcescu, pe str. George Coșbuc, începând de la accesul în curtea Complexului JOHN, în scopul fluidizării traficului. Se propune montarea de indicatoare rutiere cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe banda nou creată.
AVIZAT
11. Montarea de indicatoare rutiere cu semnificația ,,Oprirea interzisă” cu plăcuțe adiționale de ridicare a autovehiculelor pe Calea Craiovei, pe tronsonul cuprins între strada Vasile Lupu și intersecția cu Bd. Frații Golești, deoarece, după reorganizarea parcării paralel cu carosabilul, autovehiculele parchează neregulamentar pe banda 1 de circulație.
AVIZAT
12. Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Tudor Teodorescu Braniște.
RESPINS
13. Montarea de indicatoare rutiere cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Petrache Poenaru, în fața accesului în curtea Școlii Gimnaziale ,,I.L. Caragiale”.
RESPINS
14. Montarea de indicatoare rutiere cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii A.D. Xenopol, în fața accesului în curtea Grădiniței cu Program Prelungit ,,Istețel”.
Avizată doar executarea de marcaje pe carosabil.
15. Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Nicolae Labiș, pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu str. Schitului și DJ703E.
RESPINS
16. La punctul 9 de pe ordinea de zi a ședinței din data de 18.08.2022, a fost avizată montarea de de indicatoare de restricție cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Codrii Cosminului, pe ambele sensuri de circulație, pe considerentul că lățimea carosabilului este mică. În temeiul avizului, Administrația Domeniului Public a montat indicatoarele în cauză. Printr-o adresă semnată de 13 locatari ai zonei, se solicită ridicarea indicatoarelor de pe partea stângă a direcției de mers dinspre Pasajul Cimititul Armenesc spre Pasajul Podul Înalt.
Analiză la fața locului.
17. Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Izvorului.
RESPINS
18. Revenirea la circulația în ambele sensuri pe strada Izvorului. Instituirea sensului unic a fost avizată de comisie, în ședința din data de 09.02.2021, pentru motivul că un tronson mare de stradă este foarte îngust și nu permite circulația alternativă a două vehicule.
RESPINS
19. În adresa nr. 1208/09.01.2023, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești solicită mutarea stației care deservește traseul Pitești-Oarja, de pe Bd. Republicii, din alveola de vizavi de McDonanlds - așa cum a fost avizată în ședința din data de 07.12.2022 - pe o nouă locație în parcarea din fața blocului 214, Gară Sud.
Analiză la fața locului.
20. Amplasarea a două limitatoare de viteză pe carosabilul străzii Nicolae Brânzeu.
AVIZAT
21. Amplasarea de indicatoare cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe carosabilul Aleii Anghel Saligny, în fața scării A, a blocului D, întrucât în zona respectivă strada este foarte îngustă.
AVIZAT
22. Montarea de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Naum Râmniceanu, în fața blocului D1, în apropierea intersecției cu strada Decebal, întrucât, în zonă, carosabilul este îngust.
AVIZAT
23. Instituirea sensului unic de circulație pe carosabilul aleii din spatele blocului 40, Bulevardul IC Brătianu, cu circulație dinspre strada Justiției spre Bulevardul IC Brătianu.
AVIZAT
24. Amplasarea de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Ștefan Ciobanu, în fața proprietăților nr. 4-8, întrucât tronsonul se află între două curbe, iar autovehiculele parcate reduc vizibilitatea și încurcă traficul.
AVIZAT
25. Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Despot Vodă, la intersecția cu strada Exercițiu.
RESPINS
26. Pentru facilitarea accesului la proprietățile situate pe Calea Craiovei, în zona sensului giratoriu de la Târgul Săptămânal - partea dreaptă, sensul de urcare – se propun următoarele:
- suplimentarea cu încă un limitator de viteză;
- montarea de indicatoare de circulație de restricție a tonajului la 3,5 tone pe breteaua respectivă;
- amplasarea de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă” cu adițional de „ridicare autovehicule” pe banda de accelerare de la ieșirea din sensul giratoriu pe direcția Albota, întrucât se parchează frecvent pe aceasta.
AVIZAT
27. Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe Aleea Anghel Saligny, la intersecția cu Bulevardul Petrochimiștilor.
AVIZAT
28. Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe strada Valea Geamăna, la intersecție cu Bulevardul Petrochimiștilor.
AVIZAT
29. Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul aleii dintre blocurile B2 și B3, cartier Prundu, la intersecția cu Bulevardul Petrochimiștilor.
RESPINS
30. Prin adresa 3152/18.01.2023, se solicită avizul comisiei de circulație pentru un Plan Urbanistic de Detaliu cu privire la racordarea la rețeaua de căi de comunicație a proiectului „Construire ansamblu locuințe colective cu funcțiuni complementare, împrejmuire teren”, cu regim de înălțime S+P+5-6E/S+Ds+P+5-6E, amplasată în municipiul Pitești, strada Dârzu nr. 24, conform Certificatului de urbanism nr. 1350/07.12.2022. Astfel, potrivit planurilor de amplasament, se propune un singur acces un acces auto și pietonal din strada Dârzu cu dimensiunile: trotuar 4,23 m – carosabil 7,14 m – trotuar 1,30 m .Conform planșelor anexă.
AVIZAT
31. Prin adresa 3154/18.01.2023, se solicită avizul comisiei de circulație pentru un Plan Urbanistic de Detaliu cu privire la racordarea la rețeaua de căi de comunicație a proiectului „Construire clădire cu funcțiuni complementare și împrejmuire teren”, cu regim de înălțime P+M, maxim P+1E+M, amplasată în municipiul Pitești, strada Octavian Goga, FN, conform Certificatului de urbanism nr. 1198/28.10.2022. Astfel, potrivit planurilor de amplasament, se propune acces un acces auto și pietonal din strada Octavian Goga pe toată lungimea proprietății dinspre NE. Conform planșelor anexă.
RESPINS - Nu este în regulă acces auto pe toată deschiderea terenului spre strada O. Goga.
Să revină cu alt plan modificat.
32. Prin adresa 3153/18.01.2023, se solicită avizul comisiei de circulație pentru un Plan Urbanistic Zonal cu privire la racordarea la rețeaua de căi de comunicație a proiectului „Construire imobil locuințe colective cu funcțiuni complementare”, cu regim de înălțime DS+P+3E-4R amplasată în municipiul Pitești, strada Gen. Eremia Grigorescu, FN, (fost 1 și 1A), conform Certificatului de urbanism nr. 1000/14.09.2022.
Astfel, potrivit planurilor de amplasament, se propun două accese auto, respectiv acces din strada Gen. Eremia Grigorescu (actualul acces la proprietate) cu dimensiunile de 4,57 m și un alt acces dinspre strada Trandafirilor de 3,83 m. Conform planșelor anexă.
AVIZAT
33. Eliminarea restricțiilor de circulație, în sensul ridicării indicatoarelor cu semnificația „Oprirea interzisă” cu adiționale privind intervalul orar, existente pe strada Egalității, pe partea dreaptă a direcției de mers, începând de la intersecția cu strada Primăverii.
RESPINS
34. Montarea de plăcuțe adiționale cu introducere de interval orar „07:30-18:00” la indicatoarele cu semnificația „Oprirea interzisă” care acționează pe Bulevardul Republicii – zona Școala 8 – pe partea stângă a direcției de mers, amplasate odată cu demararea lucrărilor pentru executarea pasajului rutier spre strada Lânăriei.
AVIZAT - Cu interval orar 08:00-20:00.
35. Montarea de semafoare cu buton la trecerea de pietoni pe carosabilul străzii Depozitelor, din vecinătatea restaurantului Loris (fost Adina).
RESPINS
36. Montarea de indicatoare rutiere pe carosabilul străzii Petre Ispirescu, în zona numărului 48b, întrucât persoana care locuiește la adresă parchează pe carosabil.
Analiză la fața locului.
37. Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Banu Mărăcine în dreptul imobilului nr. 1 și montarea de indicatoare „Atenție copii”. În locația respectivă își desfășoară activitatea o societate ce oferă cursuri de limbi străine.
RESPINS
38. Amplasarea a două limitatoare de viteză, unul pe strada General Marin Ionescu și unul pe strada Codrii Cosminului.
Analiză la fața locului.
39. Montarea de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă” cu plăcuțe adiționale cu privire la ridicarea autovehiculelor, pe carosabilul străzii Mihail Kogălniceanu la intersecția cu strada Sfânta Vineri, pe ambele sensuri de circulație.
AVIZAT
40. În ședința comisiei din data de 03.02.2022, la pct. 16 a fost avizată montarea de indicatoare rutiere cu semnificația „Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Dr. Thoma Ionescu, pe partea dreaptă a direcției de mers dinspre Bulevardul 1 Decembrie 1918, până la intersecția cu strada Mihai Chițescu, pentru fluidizarea traficului. În adresa nr. 5372/31.01.2023, se solicită ridicarea indicatoarelor de restricție și marcarea de locuri de parcare pe carosabil, de la intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 și până la strada Mihai Chițescu.
AVIZAT - După identificarea soluțiilor de lărgire a carosabilului.
41. Realizarea unei străpungeri în scuarul de spațiu verde dintre sensurile de circulație ale Căii Depozitelor, pe tronsonul cuprins între intersecția cu Calea București și sensul giratoriu, în fața stației de carburanți Lukoil, pentru a asigura întoarcerea autovehiculelor.
RESPINS
42. Se propune ca semafoarele de pe Calea Depozitelor, de la intersecția de la piața de gros, să funcționeze în regim de galben intermitent în intervalul orar 23:00 - 10:00.
RESPINS
43. Pe Calea București, între intersecția cu strada Depozitelor și sensul giratoriu de la Ramada, banda 1 de circulație este delimitată cu linie continuă. Se propune schimbarea liniei continue cu linie discontinuă pentru ca autovehiculele care circulă din direcția străzii Depozitelor să se poată încadra corect la intrarea în sensul giratoriu.
RESPINS
44. Instituirea sensului unic de circulație pe aleea carosabilă din spatele blocului B8 cu acces din strada Horea Cloșca și Crișan în dreptul scării G, apoi spre scara I și ieșire în strada Horea Cloșca și Crișan.
AVIZAT
Popular Articles
- Most read
Publicitate