- Wednesday, 11 January 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 517
În prezent, la nivelul orașului Mioveni se află în stadiu de implementare ori au fost selectate și aprobate pentru finanțare nouă proiecte, fondurile provenind din surse guvernamentale precum Programul Național de Investiții Anghel Saligny, Planul Național de Redresare și Reziliență, Agenția Fondului de Mediu și Compania Națională de Investiții. Valoarea totală a finanțărilor nerambursabile avizate pentru realizarea acestor proiecte este de 142.862.749 LEI, din care 109.780.571 LEI, reprezentând 22 milioane euro, doar pentru proiecte noi, care urmează să fie începute din acest an.
Cel mai avansat proiect care se află în implementare este “POD PESTE RÂUL ARGEȘEL, CARTIER RACOVIȚA, ORAȘ MIOVENI, ÎNTRE DN73D ȘI DC 85” finanțat prin Programul Național de Construcții de Interes Public și Social de Compania Naținală de Investiții în valoare de 33.082.177,98 lei.
Al doilea proiect aflat în implementare este „TRANSPORT PUBLIC LOCAL CU MIJLOACE ECOLOGICE ÎN ORAŞUL MIOVENI ŞI COMUNA DAVIDEŞTI”, finanțat prin PNRR, în valoare de 10.216.374,67 lei, cu care se vor achziționa 4 autobuze electrice și stațiile de încărcare aferente.
De asemenea au fost selectate pentru finanțare proiectele:
“VARIANTA OCOLITOARE A ORAȘULUI MIOVENI (CENTURA) - TRONSON I", depus prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, valoarea totală a proiectului fiind de 40.897.428,45 lei.
„INFRASTRUCTURĂ PENTRU TRANSPORTUL VERDE-ITS LA NIVELUL ORAŞULUI MIOVENI” a fost depus prin PNRR - Componenta 10 - Fondul Local, I 1.1 - Mobilitatea urbană durabilă, I.1.2 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde-ITS/alte infrastructuri TIC, în valoare de 2.448.415,11 lei.
„EXECUŢIE SISTEM OPTIMIZARE COSTURI CU ENERGIA ELECTRICĂ LA SEDIUL PRIMĂRIEI MIOVENI” prin PNRR – Componenta 10- Fondul Local, I3 – Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale în valoare de 6.899.802,03 lei.
“ÎMBUNĂTĂȚIREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC A ORAȘULUI MIOVENI, JUDEȚUL ARGEȘ” prin AFM ”Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, în valoare totală de 4.067.462,09 lei.
”ÎMBUNĂTĂȚIREA EFICIENȚEI ENERGETICE A LICEULUI TEORETIC IULIA ZAMFIRESCU, ORAȘUL MIOVENI, JUDEȚUL ARGEȘ” finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu - Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, în valoare totala de 7.991.021,00 lei.
“STAŢII DE REÎNCĂRCARE VEHICULE ELECTRICE ÎN ORAŞUL MIOVENI” finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu - Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități în valoare de 2.102.173,37 lei.
“CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE PT COLECTAREA SEPARATĂ A DEŞEURILOR LA NIVEL LOCAL” finanțat prin PNRR - Componenta 3 - Managementul deșeurilor Investiția I.1 Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor la nivel local, Ministerul Mediului, în valoare de 2.568.437,69 lei.
„ÎMBUNĂTĂŢIREA EFICIENŢEI ENERGETICE A INSTITUŢIILOR PUBLICE DIN ORAŞUL MIOVENI” finanțat prin PNRR – Componenta 10 Fondul Local, I3 - Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în valoare de 40.580.477,63lei.
Popular Articles
- Most read
Publicitate