- Wednesday, 21 December 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 425
Ajutorul de deces se va majora de anul viitor cu 694 de lei, potrivit legii prin care se stabilește bugetul asigurărilor sociale pentru 2023, document ce a fost publicat în Monitorul oficial.
După cum se menționează în Legea 369/2022 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, care a fost oficializată luni, valoarea ajutorului de deces este stabilită, pentru anul viitor, la:
6.789 de lei - în cazul asiguratului sau pensionarului;
3.395 de lei - în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.
Astfel, valoarea ajutorului de deces urmează să crească de la cuantumul actual de 6.095 de lei.
Conform Legii 263/2010, ajutorul se acordă în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, iar de el beneficiază o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.
Ajutorul de deces se acordă, de principiu, în baza unei cereri și a certificatului de deces. Asta înseamnă că banii trebuie ceruți, deoarece ei nu vin automat, iar ajutorul se va achita în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea solicitării.
În plus, atunci când este vorba despre decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, dar care nu figurează ca asigurat sau pensionar în evidențele autorităților, Legea 263/2010 stabilește că ajutorul poate fi în continuare cerut, dar valoarea acestuia va fi jumătate din cuantumul pentru cei asigurați.
Popular Articles
- Most read
Publicitate