sef-isu.jpgÎncepând cu data de 29.11.2022, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Căpitan Puică Nicolae” al județului Argeș are o nouă conducere, desemnată, respectiv Inspectorul Șef, colonel Berevoescu Nicolae-Alin, care va fi secondat de colonel Dincă Alin-Adrian, ca și Prim-adjunct al Inspectorului Șef.
Cu o carieră de peste 17 ani în arma pompieri, de-a lungul timpului, colonel Berevoescu Nicolae-Alin a participat și a condus cu succes numeroase intervenții în diferite situații de urgență.
Este dedicat profesiei alese și riguros în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, iar de fiecare dată s-a implicat activ în misiunile la care a participat și a fost mereu aproape de personalul din subordine.
Misiunea de salvator a început-o fiind comandantul Detașamentului 1 de Pompieri Brașov din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei„ al județului Brașov, funcție ocupată până în anul 2009, când s-a mutat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae„ al județului Argeș. Aici și-a desfășurat activitatea în cadrul Structurii de Securitate, apoi, în anul 2010, a fost numit comandant al Secției de Pompieri Costești. În anul 2017 a fost împuternicit Prim-adjunct al Inspectorului Șef în cadrul comenzii unității, un an mai târziu, ocupând, prin concurs, funcția în care a activat până la data de 28.11.2022.
În data de 29.11.2022, prin ordin al Inspectorului General a fost desemnat să îndeplinească atribuțiile funcției de Inspector Șef al ISU Argeș.
Totodată, cu un parcurs al carierei foarte asemănător, colonel Dincă Alin-Adrian a urmat practic aceiași pași.
Până în anul 2017, ofițerul a fost comandantul Detașamentului de Pompieri Mioveni, iar din 2017 până în 29.11.2022, a ocupat funcția de Șef al Centrului Operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, cu atribuții în conducerea și coordonarea misiunilor de intervenție ale subunităților inspectoratului.
Începând cu data de 29.11.2022, colonel Dincă Alin-Adrian a fost desemnat să îndeplinească atribuțiile de Prim-adjunct al Inspectorului Șef al ISU Argeș.
Ambii ofițeri au absolvit Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – Facultatea de Pompieri, astfel colonel Berevoescu Nicolae-Alin în anul 2005, respectiv colonel Dincă Alin-Adrian în anul 2007.
În prezent, echipa managerială a ISU Argeș este următoarea:
– Desemnat Inspector Șef – colonel Berevoescu Nicolae-Alin;
– Desemnat Prim-adjunct al Inspectorului Șef – colonel Dincă Alin-Adrian;
– Adjunct al Inspectorului Șef – colonel Nițu Marius.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.