- Wednesday, 07 September 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 588
Persoanele cu handicap ar putea primi un nou beneficiu pentru recuperare sau reabilitare, sub forma unor tichete de valoare acordate anual, la recomandarea medicului de familie sau a medicului specialist, potrivit unei propuneri legislative adoptate la Senat.
Prin această propunere legislativă, inițiatorii vor să introducă în Legea nr. 448/2006 posibilitatea ca persoanele cu handicap să primească în fiecare an șase tichete de valoare pentru terapia bazată pe sport, în funcție de diagnosticul principal și de fiecare dizabilitate, pentru asigurarea asistenței de recuperare/ reabilitare.
Acest lucru este necesar, spun inițiatorii, pentru operaționalizarea unei prevederi deja existente în această Lege a drepturilor persoanelor cu handicap, respectiv cea care obligă autoritățile publice să dezvolte programe care să includă și să recunoască sportul ca mijloc de recuperare.
Valoarea tichetelor va fi stabilită și actualizată anual, prin hotărâre de Guvern, și va fi suportată integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate de care aparține persoana cu handicap.
Aceste tichete se vor acorda la recomandarea medicului de familie sau a celui specialist, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap.
Metodologia de acordare, utilizare și decontare a tichetelor va trebui aprobată, prin ordin comun al ministrului sănătății și a celui al muncii, în cel mult 120 de zile de la intrarea în vigoare a măsurii.
Prevederile propunerii legislative ar urma să intre în vigoare din 2023.
Popular Articles
- Most read
Publicitate