bariera-gentea.jpgNoua și moderna barieră CFR de pe strada Lânăriei din Pitești a fost azi recepționată în prezența primarului Piteștiului,Cristian Gentea. Potrivit directorului SNCFR Ninel Cercel, dacă până acum timpul de așteptare pentru participanții la traficul auto era undeva la 25-30 de minute, acum se scurtează la 7-8 minute.

Cu acest prilej, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a ținut să transmită un mesaj. 

"Am să vorbesc mai puțin astăzi, căci iar se găsește vreun personaj cu funcție mare pe la București care să spună că mă bag în seamă pentru că n-am nicio contribuție. Dacă de astăzi piteștenii și argeșenii beneficiază de un lucru normal care trebuia făcut de mult, dacă n-am nicio contribuție nu mă deranjează. Dar ca să resprectăm tot adevărul cred că am o contribuție minusculă acolo pentru că mă știți că sunt foarte insistent și cred că am făcut lobby acolo unde trebuia, adică la Ministerul Transporturilor unde am găsit două persoane senzaționale: pe ministrul Ѕorin Grindeanu și pe secretarul de stat Bogdan Ungurescu, doi oameni care într-adevăr vor să facă ceva.”, a declarat Cristian Gentea.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.