- Monday, 30 May 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 501
Primăria Municipiului Pitești informează că, în noaptea de joi, 2 iunie, spre vineri, 3 iunie, de la ora 22:00 până la ora 05:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște etc).
Acțiunea va continua și peste două săptămâni, urmând a fi efectuate mai multe treceri.
În acest scop, vor fi utilizate trei tunuri de pulverizare vapori de substanță pentru dezinsecție, cu o rază de acțiune de până la 50 m, destinate acoperirii zonelor cu arbori și spații verzi, precum parcurile, străzile și aleile din jurul clădirilor.
Stropirile vor fi efectuate de Serviciul Public de Exploatarea Patrimoniului Municipiului Pitești și de Salpitflor Green, care vor folosi pentru dezinsecție substanța GYPERTOX FORTE. Produsul este avizat de Ministerul Sănătății - Comisia Națională a Produselor Biocide, face parte din grupa 3, tip 18 și se regăsește în Registrul național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.
În cazul în care vremea nu va permite efectuarea etapei, aceasta va fi reprogramată, cu informarea, în prealabil, a populației.
Rugăm posesorii de familii de albine și de animale sensibile să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident.
Popular Articles
- Most read
Publicitate