- Tuesday, 19 April 2022
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 818
Judecătorii de la Consiliul Superior al Magistraturii au dat verdictul în cazul judecătorului Costin Andrei Stancu de la Curtea de Apel Pitești, cercetat de către Inspecția Judiciară pentru că a declarat nelegală Secția Specială. Cu majoritate, magistrații au decis să respingă acțiunea Inspecției Judiciare împotriva judecătorului piteștean. Decizia poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Lucian Netejoru, şeful Inspecţiei Judiciare s-a autosesizat pe 10 iunie 2021 după ce judecătorul Costin Andrei Stancu de la Curtea de Apel Pitești a decis în cadrul unui proces că SIIJ „nu este justificată de imperative obiective și verificabile și nu este însoțită de garanții specifice de înlăturare a riscului ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității judecătorilor”.
Ulterior, printr-o rezoluţie din 26 august a.c., Inspecția Judiciară din România a dispus măsuri disciplinare împotriva judecătorului și a sesizat cu o acțiune disciplinară Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Inspecția Judiciară l-a acuzat pe judecătorul Costin Andrei Stancu că nu s-ar fi rezumat să analizeze doar plângerea privind durata prea mare a cercetărilor într-un dosar al SIIJ, ci şi pentru că a spus că dosarul trebuie trimis altui parchet competent din moment ce SIIJ este, conform unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, o structură de parchet contrară dreptului Uniunii Europene.
Popular Articles
- Most read
Publicitate