politie-carantina-razie-4-1536x1024.jpgPeste 300 de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, acționează, în continuare, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19

În ultimele 24 de ore, au fost organizate 30 de acțiuni punctuale (din care 26 de acțiuni independente ale polițiștilor, 3 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții).

Au fost verificate, în total, 1.602 persoane. Totodată, 108 autovehicule au fost controlate, iar 102 societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. 

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.500 de lei, astfel:

- 70 de sancțiuni, în valoare totală de 3.500 de lei, ca urmare a purtării necorespunzătoare sau nepurtării măștii de protecție;

- două sancțiuni, în valoare totală de 2.000 de lei, ca urmare a organizării și participării la un eveniment privat;

- o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii  izolării/carantinei. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.