soareFost prefect timp de aproape un an, în perioada cea mai dificilă din istoria postdecembristă a Argeşului şi ulterior subprefect, Emanuel Soare a fost schimbat săptămâna trecută din funcţie cu Dragoş Predescu, un tânăr de 25 de ani şi apropiat al lui Radu Perianu, tânăr care nu are vreo experienţă în administraţia publică. Dragoş Predescu este avocat stagiar şi nu are dreptul deocamdată să îşi reprezinte clienţii la procese. Numai că Florin Cîţu i-a dat cu de la sine putere o funcţie de reprezentare a argeşenilor. O schimbare politică şi care nu a ţinut deloc cont de modul exemplar în care Emanuel Soare s-a achitat de sarcini şi a gestionat pandemia de SARS-CoV-2. Pentru prima oară de la schimbarea sa din funcţia de subprefect, Emanuel Soare a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru FinanciarPress.ro despre jocurile politice de la vârful Prefecturii Argeş ce nu au legătură cu experienţa administrativă şi despre spiritul revanşard al aripii pro-Cîţu din PNL. O radiografie extrem de pertinentă şi realistă a situaţiei de la vârful judeţului.

 

„În acest moment avem la Prefectura Argeş o conducere care nu are niciun fel de experienţă în administraţia publică”

 

„Este clar că atunci când se produc schimbări la nivel guvernamental se schimbă şi oamenii din teritoriu. Numai că până acum era obişnuinţa schimbărilor datorate schimbărilor politice. Dacă venea un alt partid la putere, îşi aducea proprii oameni. Acum se produc schimbări în interiorul aceluiaşi partid, aceasta este marea problemă. Iar toate schimbările au o rădăcină undeva în timp, legat de Congresul PNL. La acel congres au fost două tabere. Eu mi-am asumat foarte clar viziunea lui Ludovic Orban. Tabăra lui Cîţu nu face altceva decât să schimbe oamenii lui Orban în teritoriu, fără niciun fel de criterii şi într-o perioadă foarte dificilă. Având în vedere faptul că guvernul Cîţu a fost demis, aceste schimbări ar fi trebuit lăsate în seama noului guvern. În momentul în care Radu Perianu a fost numit prefect, era clar că următoarea mişcare va fi aceea de a îl aduce pe Dragoş Predescu la Prefectura Argeş. Şi asta s-a întâmplat. Eu nu cred că s-au gândit vreun pic la vreun criteriu de competenţă. Pentru mine a fost clar că competenţa nu îi interesează. Şi asta s-a văzut după ce Emilia Mateescu nu a mai fost prefect şi atribuţiile de prefect nu mi-au fost date mie, având în vedere experienţa anterioară. Eu nu ştiam că în Partidul Naţional Liberal democraţia a murit şi că nu mai ai voie să îţi exprimi anumite opinii. Toţi cei care şi-au asumat ataşamentul pentru viziunea lui Ludovic Orban sunt trecuţi pe o listă neagră pentru a fi schimbaţi. Şi nu am fost schimbaţi pentru că am fi greşit. Practic, în acest moment avem la Prefectura Argeş o conducere care nu are niciun fel de experienţă în administraţia publică”, a declarat Emanuel Soare.

 

„Radu Perianu şi Narcis Sofianu nu s-au implicat vreodată în campanii electorale pentru Partidul Naţional Liberal”

Şi tot Emanuel Soare ne-a mai declarat: „Am fost înlocuit cu o persoană care este la începutul carierei profesionale. Eu sunt un om loial şi îmi exprim cu convingere ideile în care cred. Însă din păcate, această atitudine nu mai este apreciată la ora actuală. Văd că obiectivele celor care conduc acum PNL sunt doar să schimbe oamenii care nu le convin şi să îşi impună oamenii care le-au fost loiali, fără să aibă însă vreo competenţă. Cei care sunt în aripa Cîţu, de tipul lui Narcis Sofianu şi Radu Perianu, nu s-au implicat vreodată în campanii electorale pentru Partidul Naţional Liberal. Practic, ei nu sunt cunoscuţi la nivelul judeţului, nici măcar pentru vreo susţinere pentru preşedintele Iohannis. Puţinii susţinători din Argeş ai lui Florin Cîţu au ieşit la suprafaţă doar în ultima vreme”

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.