Ce s-ar mai alege de poveşti dacă nu ar fi cunoscute de oameni, dacă nu i-ar inspira şi dacă nu le-ar da forţa de a merge mai departe prin povestea  numită viaţă?

Povestea noastră  este despre viaţă şi despre artă, despre felul în care Dumnezeu ne este alături în cele mai dificile momente şi pe care îl descoperim atunci când nimic altceva nu ne mai intersectează existenţa. Eroina noastră se numeşte Claudia Maria  Velica, iar povestea ei este menită să sădească în sufletele fiecăruia dintre noi speranţa şi iubirea de viaţă şi să demonstreze că Dumnezeu nu ne lasă niciodată pradă deznădejdei , dacă  îi ascultăm mesajele cu sufletul.

Claudia  reprezenta pentru societatea în care trăim un model de succes. Lucra în Ministerul de Interne ca specialist în fonduri europene.   Avea o familie frumoasă, o carieră şi o viaţă care părea că nu mai are cum să se schimbe. Dar viaţa fiecăruia dintre noi se poate schimba într-o singură secundă şi din omul stăpân pe sine şi viaţa lui, să ajungem să cunoaştem deznădejdea.  Aşa s-a întâmplat şi cu eroina noastră, Claudia Maria  Velica, când abia împlinise 39 de ani şi medicul a izbit-o în faţă cu un diagnostic crunt – scleroză multiplă. Toată viaţa de vis a Claudiei s-a năruit. I s-a mai spus scurt şi fără  menajamente că trebuie să fie pensionată. A fost ca un trăznet care m-a lovit în moalele capului, spune Claudia şi nici nu avea cum să simtă altceva, având în vedere că această boală autoimună nu poate fi vindecată, iar finalul poate veni oricând şi  este dur.

Toată povestea ei frumoasă de viaţă s-a năruit într-o secundă, rămânând singură în faţa diagnosticului şi a neprevăzutului. Sistemul medical românesc nu are nicio grijă de psihicul oamenilor. Nu li se acordă nici o susţinere psihologică, deşi toată ştiinţa lumii a demonstrat că ceea ce noi numim minte poate să facă adevărate minuni, dacă se gândeşte cineva să îi întindă o mână de ajutor. La noi, indiferent despre ce diagnostic crunt poate fi vorba, medicul îşi încheie socotelile cu pacientul imediat de cum i-a dat în cap cu boala pe care o are. Îl lasă singur cu toată durerea lui şi trece mai departe că poate mai găsește vreun pacient căruia să-i spună că pentru el visul numit viaţă s-a încheiat.

Claudiei îi va rămâne  anul 2019 întipărit în minte, aşa cum rămân scrijeliturile dureroase pe scoarţa copacilor. Dar va rămâne şi anul în care un om pe care sistemul sanitar l-a plesnit cu un diagnostic crunt, a reuşit să se reinventeze. Dacă nu a găsit niciun sprijin în medici, Dumnezeu şi familia au devenit punctul ei de echilibru. Să nu vă imaginaţi că acest lucru s-a întâmplat dintr-o dată. Eroina noastră a coborât până în iadul suferinţei pentru ca, de acolo să iasă iubind şi mai mult viaţa. Şi-a amintit că a dorit să facă Liceul Tonitza, dar nu a fost susținută , spunându-i că va ajunge să moară de foame cu pensula în mâna. "Uite că era să mor cu stiloul în mână", spune Claudia, făcând proiecte şi înşirând la cifre, căci, ca absolvent de contabilitate şi finanţe bănci cu asta se ocupa.

Şi cum pictura a fost marea pasiune a adolescenţei ei, Claudia s-a ridicat din iadul suferinţei, ţinută de mână de cel mai iubitor şi înţelegător soţ, aşa cum ea mărturiseşte şi a început să facă artă. Nu orice fel de artă, căci în picturile Claudiei se simte dragostea de viaţă şi bucuria de a trăi, căci, spune Claudia, că viaţa este de fapt o artă, iar arta nu e altceva decât viaţă.

Odată readusă la viaţă pasiunea pentru pictură, din inima şi mâinile Claudiei Velica au început să iasă capodopere. Pictează pe orice suport, de la pânză, la lemn sau îmbrăcăminte. Transformă ternul în culoare şi deznădejdea în speranţă. Picturile Claudiei au suflet, culorile vibrează în ele şi transmit privitorului nu numai plăcerea de a vedea frumosul , ci şi mesajul că arta ne-a fost lăsată de Dumnezeu pentru a cunoaşte Raiul pe Pământ. Şi chiar dacă a fost lovită de multe ori de ignoranţa şi răutatea gratuită a oamenilor sau durerile şi nopţile de insomnii ne-ar face pe mulţi din noi să renunţăm, Claudia Maria Velica, acest artist care s-a ridicat din suferinţă, găseşte în fiecare clipă bucuria de a dărui şi forţa de a se ridica. Cu o pensie de boală şi un salariu cum ştim cu toţii că sunt salariile în România, cu doi copii şi cu o nevoie permanentă de medicaţie şi de susţinere, soţul Claudiei despre care spune că numai Dumnezeu putea să i-l dăruiască, a fost nevoit să plece să muncească în altă ţară pentru a aduce bani familiei.  Dar pe lângă el,  Dumnezeu i-a deschis calea şi eroinei noastre, căci picturile sale înnobilează spaţiul şi sufletul celor care au descoperit mâna lui Dumnezeu în talentul Claudiei. 

Claudia pictează fără aroganţa pictorilor, pictează cu sufletul , oferă bucurie prin asta tuturor celor care au descoperit-o. Pictează tablouri, pictează haine pe care le transformă în opere de artă şi pregăteşte pentru marea sărbătoare a Crăciunului globuri unicat, pictate şi cu împletituri. Ceea ce iese din mâinile şi din sufletul acestui artist renăscut din suferinţă  e special şi emană doar bucurie , căci avea dreptate, viaţă e artă şi arta înseamnă viaţă.

Pe eroina noastră şi capodoperele ei le puteţi găsit pe pagina de facebook - https://www.facebook.com/MaryArt.Home şi  de aici puteţi să vă comandaţi propria voastră poveste pictată.

Tweet

• Prev
• Next