lasconiDupă ce Elena Lasconi a produs una dintre cele mai plăcute surprize ale alegerilor locale, câştigând Primăria Câmpulung Muscel la finalul unei campanii impresionante şi foarte interactive, oraşul de la poalele Mateiaşului mai înregistrează o premieră. Va fi primul oraş din Argeş unde va fi învestit noul primar, asta în timp ce la Piteşti va mai dura vreo două săptămâni până la învestitură. Ceremonia de învestitură a Elenei Lasconi (USR-PLUS) şi a Consiliului Local va fi luni 19 octombrie, de la ora 12, în sala mare a Primăriei Câmpulung.

Şi, ca o avanpremieră la evenimentul de luni, am discutat cu Elena Lasconi despre planurile şi proiectele sale pentru oraşul de care s-a ataşat atât de mult şi pe care de luni 19 octombrie îl va conduce oficial.

„Ne-am mişcat repede cu toate actele şi de aceea Câmpulungul e primul oraş din judeţ unde va avea loc ceremonia de învestitură a primarului. Eu sper că oraşul Câmpulung va fi tot timpul primul la lucrurile bune”, spune Elena Lasconi.

 

„Toate lucrurile pe care le voi realiza la Câmpulung le voi face împreună cu cetăţenii”

 

Noul primar de la Câmpulung ne-a dezvăluit şi ce a deranjat-o cel mai mult în Primărie până acum: „M-a deranjat lipsa de respect faţă de câmpulungeni şi lipsa de profesionalism. Plus nepotismele. Sunt în Primăria Câmpulung tot felul de nepoţi şi nepoate, cam toţi sunt rude între ei. Însă sunt absolut convinsă că voi găsi în Primărie oameni cu care pot să lucrez. Voi face şi evaluări. Eu sunt setată să fac bine, nu să fac rău”.

În ceea ce priveşte proiectele pentru oraş, Elena Lasconi ne-a declarat: „Ţinta mea este ca în acest mandat să conectăm toate gospodăriile din Câmpulung la reţeaua de gaz. Nu ştiu dacă este posibil, dar mă voi mişca foarte repede. Un alt proiect este legat de introducerea apei şi canalizării, pentru că sunt multe străzi fără apă şi canalizare, iar pentru 2021-2027 sunt mulţi bani europeni pentru asta, iar noi trebuie să avem proiectul scris. Vreau să ne apucăm să realizăm un brand de oraş şi să refac site-ul Primăriei, să fie unul foarte prietenos pentru cetăţeni. Vreau să realizăm un Consiliu Consultativ, cu reprezentanţi ai tuturor cartierelor din Câmpulung, unele cartiere mai mari vor avea mai mulţi reprezentanţi. Toate lucrurile pe care le voi realiza la Câmpulung le voi face împreună cu cetăţenii. Oraşul este despre oameni, şi asta până acum nu s-a simţit. ”

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.