gentea_psd.jpgCristian Gentea, președintele PSD Pitești, spune că a început de miercuri întâlnirile în organizațiile din cartiere. Gentea a participat la cea de pe zona centrală, unde au participat aproximativ 250 de oameni, după spusele sale. Au fost invitați șefi ai societăților care aparțin Consiliului Local, pentru ca cererile și reclamațiile oamenilor să fie transmise mai eficient. Gentea remarcă însă o nemulțumire generalizată în cadrul membrilor de partid, asupra căreia a atras atenția dinainte de referendum.

"Din păcate, mă îngrijorează că sunt dezamăgiți și ai noștri. Atunci ai o problemă. Este foarte bine să auzi ce spun și oamenii. Dacă vi la partid doar la conferințe de presă sau la ședințele de birou permanent, pe care oricum nu le prea ținem, trăiești într-o lume paralelă, nu într-un stat paralel. Consider că ce s-a întâmplat la referendum ne afectează, ca partid. Oamenii sunt dezamăgiți, se duc acasă și văd la televizor numai scandal", a declarat Cristian Gentea.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.