sbo-madrid.jpgMinistrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu , a avut joi, la Madrid, o reuniune bilaterală cu vicepremierul și ministrul Muncii și Economiei Sociale din Spania, Yolanda Diaz Perez, principalele teme de discuție vizând cooperarea în domeniul economiei sociale, în domeniul ocupării și Inspecției Muncii, dar și acordarea dublei cetățenii pentru românii din Spania.

Cei doi oficiali au agreat, la solicitarea ministrului Simona Bucura-Oprescu, completarea Memorandumului de înțelegere privind cooperarea dintre cele două ministere semnat în noiembrie 2022 în domeniul economiei sociale.

”România a avut o economie socială puternică, iar Spania  reprezintă un model în acest domeniu, ținând cont că aduce economiei naționale circa 10% din PIB. Am vrea să învățăm din acest model și în acest sens vă cer sprijinul pentru a-l avea în #România pe unul dintre cei mai buni experți din Europa în economie socială, domnul Victor Meseguer Sanchez, comisar special pentru Economie Socială. Dorim să organizăm o misiune în cadrul căreia să evaluăm stadiul actual al sectorului de economie socială și să ne ajute în dezvoltarea acestuia.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Totodată, demnitarul român a solicitat continuarea sprijinului acordat comunității de români din Spania, atât în privința lucrătorilor, cât și a investițiilor românești.

În contextul semnării, în anul 2009, a două memorandumuri între Serviciile Publice de Ocupare și între Inspecțiile Muncii din România și Spania, ministrul român a solicitat evaluarea gradului de implementare și stabilirea unei liste de priorități, precum și acțiunile aferente pentru aplicarea acestora. Totodată, pentru eficientizarea acțiunilor în domeniul Inspecției Muncii, ministrul Simona Bucura-Oprescu a propus implicarea Autorității Europene a Muncii (ELA) în organizarea de inspecții comune și schimbul de inspectori de muncă, având în vedere că Spania are printre cei mai bine pregătiți specialiști în domeniu și utilizează algoritmi pentru creșterea eficienței.

Demnitarul spaniol a solicitat sprijinul Guvernului României pentru susținerea inițiativei ”Către o Cartă Globală a Drepturilor Muncii”, lansată de Guvernul spaniol prin Ministerul Muncii și Economiei Sociale. Aceasta își propune plasarea muncii decente în centrul implementării unui nou contract social, care vizează ocupare deplină și productivă, dialog social, respectarea standardelor internaționale OIM, protecție și justiție socială.

În finalul reuniunii, ministrul Simona Bucura-Oprescu a lansat o invitație pentru o vizită în România a doamnei Yolanda Diaz Perez.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.