- Monday, 15 January 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 403
USR condamnă categoric abuzurile de putere și actele de intimidare petrecute, în contextul protestelor din ultimele zile, sub supravegherea ministrului PNL Cătălin Predoiu. Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, atrage atenția asupra unor incidente recente care subminează principiile democratice.
„Vedem democrația cu epoleți construită de Klaus Iohannis, PSD și PNL își arată acum adevărata față. Incidentul cu Angi Șerban, care a fost ridicată de Poliție pentru o simplă postare pe Facebook, este un exemplu clar al modului în care libertatea de exprimare este suprimată în România”, declară Ionuț Moșteanu.
Purtătorul de cuvânt al USR subliniază gravitatea situației, amintind și de cazul de la Constanța, unde un membru al forțelor speciale a scos arma la protestul fermerilor și transportatorilor.
USR condamnă folosirea forțelor de ordine în scopuri politice, așa cum a fost evidențiat și de sindicatul Europol. „Este inacceptabil ca PSD și PNL să folosească jandarmii și polițiștii pentru a intimida cetățenii. Aceste ordine de a fugări protestatarii demonstrează un dispreț total față de drepturile omului și libertățile fundamentale”, precizează Ionuț Moșteanu.
USR solicită ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, să trimită imediat Corpul de control la Secția 18 de Poliție din București, pentru a investiga cazul Angi Șerban. Totodată, ministrul Predoiu trebuie să explice, de urgență, public, de ce a dat ordine Poliției și Jandarmeriei să urmărească, hărțuiască și să blocheze protestatarii.
„Ăsta e un stat mafiot. În care democrația este fugărită la ordine politice. Acest sistem mafiot, care a adus țara la marginea colapsului economic prin corupție și privilegii, trebuie să înțeleagă că oamenii au ajuns la limita răbdării. Orice metode securiste ar încerca, nu vor scăpa de nota de plată”, conchide purtătorul de cuvânt al USR.
Popular Articles
- Most read
Publicitate