adrian-miutescu-nou.jpgMedicii stomatologi protestează faţă de conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România, acuzând-o că a emis două decizii, care produc deja efecte, fiind publicate de luna trecută în Monitorul Oficial, decizii care restrâng drepturile dentiştilor. Prin cele două decizii devine obligatorie atestarea în anumite specializări în vederea îndeplinirii unor competenţe care înainte puteau fi exercitate de medici stomatologi fără specializare. 

Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, se poziționează de partea medicilor stomatologi, adresând chiar o interpelare, în acest sens, ministrului Sănătății.

“Noile reguli vizează restrângerea discreţionară a atribuţiilor medicilor stomatologi fără specializare, în realitate competenţele pentru care acum se doreşte impunerea unor specializări fiind realizabile de către orice medic stomatolog, acestea constând în proceduri, tehnici şi tratamente de rutină.

Încă de marți i-am adresat o interpelare domnului ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. L-am întrebat ce măsuri va lua în vederea îndreptării situaţiei create prin adoptarea celor două decizii, care vor prejudicia atât medicii stomatologi, cât și pacienții”- a declarat deputatul Forța Dreptei, Adrian Miuțescu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.