sbo-securitate.jpgBucureștiul a găzduit în perioada 6-8 iulie cea de-a 22-a ediție a Forumului Parlamentar de Securitate. Tema principală de discuții a fost Remodelarea Hărții Globale de Securitate în contextul războiului din Ucraina.

Evenimentul a fost organizat de Parlamentul României și Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din CDEP în parteneriat cu Parliamentary Intelligence Security Forum, o rețea internațională de parlamentari din peste 93 de țări.

Au participat parlamentari și experți din peste 40 de țări cât și foști sau actuali membri de top ai administrației SUA.

Cu acest prilej, deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, a avut o intervenție în care a vorbit despre importanța cooperării în domeniul securității.

Iată care a fost discursul deputatului Simona Bucura-Oprescu.

"Doamnelor și domnilor,
Distinși invitați,

Mă simt onorată să particip la cea de-a 22-a ediție a Forumului Parlamentar pentru Securitate care are loc în București într-un moment cu totul special: sărbătorirea a 25 de ani de parteneriat strategic al României cu SUA.

Nu este întâmplător faptul că acest eveniment de amploare este organizat la București de către Parlamentul României și de Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților în parteneriat cu Parliamentary Intelligence Security Forum.

Sărbătorim, așadar, 25 de ani de parteneriat strategic cu SUA, un parteneriat care își relevă importanța mai ales în aceste momente tulburi, de mare frământare pentru Europa întreagă, dar mai ales pentru Europa de Est. România are parte acum de cele mai puternice garanții de securitate din toată istoria sa, iar acest lucru ne dă încrederea și forța necesare pentru a deveni un factor cheie de securitate în zona Mării Negre.

România joacă în aceste momente un rol strategic esențial în regiune, în contextul în conflictului din Ucraina, un conflict care se desfășoară la granița țării noastre și care implică mari provocări din punct de vedere al strategiei de securitate a UE și a NATO. Nu trebuie să uităm nici faptul că Moldova, țara noastră soră, a fost plasată deja pe un traseu european ferm, iar Moldova se află, de asemenea, aproape de zona de conflict dintre Rusia și Ucraina.

Salut prezența la acest Forum a colegilor parlamentari și experți din peste 40 de țări, cât și a experților pe probleme de securitate din SUA. O asemenea participare arată importanța pe care o acordăm fiecare dintre noi necesității de a lucra împreună, de a schimba idei și bune practiici pentru a găsi cele mai bune soluții de a spori securitatea în zonă, dar și de a face față puternicei crize globale cu care întreaga lume se confruntă. Trebuie să vorbim în aceste momente nu doar de securitate în sensul său larg acceptat, ci și de securitate energetică, securitate alimentară și securitate climatică. Toate acestea sunt interconectate și nu trebuie să ignorăm niciuna dintre componentele crizei pe care Mapamondul o traversează.

Sper ca lucrările acestui Forum să deschidă noi căi de colaborare, de susținere reciprică și să identifice soluții concrete, pertinente, aplicabile la problemele de securitate cu care se confruntă lumea și nu numai. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar îmi doresc ca fiecare dintre noi să punem umărul pentru a avea o lume mai sigură, mai bună pentru noi și pentru copiii noștri.

Vă doresc tuturor ședere plăcută în București și succes în activitatea pe care o veți desfășura în cadrul acestui Forum cu adevărat istoric!", a spus Simona Bucura-Oprescu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.