nicolescu-draghici.jpgFostul șef al CJ Argeș și fostul trezorier al PSD au fost achitați de Înalta Curte. Alți zeci de primari și viceprimari au fost achitați

Constantin Nicolescu, fost președinte al Consiliului Județean Argeș și Mircea Drăghici, fost deputat PSD, împreună cu alți zeci de primari și viceprimari, au fost achitați în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul Consultanța.

Aceștia fuseseră trimiși în judecată de DNA în 2015 pentru fapte ce ar fi avut loc în 2009, cele mai multe persoane fiind acuzate de abuz în serviciu sau complicitate la această infracțiune.

Potrivit deciziei de miercuri a instanței, în cazul acesta „fapta nu există”. La decizie poate fi făcut apel în termen de 10 zile.

În rechizitoriul de acum 7 ani, procurorii DNA acuzau atât că Nicolescu ar fi încercat să ajute un magistrat să ocupe o funcție de conducere într-o instanță, cât și „un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanță și/ elaborare strategii de dezvoltare locală de autoritățile publice locale cu o anumită entitate”.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.