- Tuesday, 10 August 2021
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 2780
Primarul Nicolae Velcea are planuri pentru oraşul Ştefăneşti. După ce ultimii 4 ani au adus Ştefăneştiul pe prima pagină a ziarelor numai prin scandaluri şi jigniri, Nicolae Velcea are alte planuri şi îşi doreşte ca oraşul din imediata vecinătate a Piteştiului să fie un model privind administraţia locală. Primarul spune totuşi că se confruntă cu mari probleme în ceea ce înseamnă legislaţia actuală, afirmând că aceasta este foarte stufoasă şi în acelaşi timp greoaie. “Mi se pare că batem pasul pe loc. Legislaţia este foarte stufoasă şi greoaie. Bugetul oraşului nostru a fost aprobat pe 22 aprilie. Numai că în trei luni şi jumătate am reuşit să dăm drumul la lucrarea privind modernizarea a şase străzi din localitate. S-a făcut licitaţia, apoi s-au aprobat indicatorii. De trei luni şi jumătate ne chinuim pe această metodologie care este destul de stufoasă. Suntem deja la jumătatea lunii august, vine septembrie, iar în octombrie întrerupem activitatea pentru că vine toamna. Oamenii au dreptate că nu se mişcă nimic în Ştefăneşti, dar majoritatea localităţilor, comunelor, oraşelor se lovesc de aceste probleme. Avem probleme că nici nu avem vreun proiect major care să vină din spate”, afirmă primarul Nicolae Velcea.
Şase străzi pe o lungime de 17 kilometri vor fi modernizate
Primarul Nicolae Velcea a precizat că un prim proiect care va fi implementat este cel legat de modernizarea a şase străzi din oraş. Lungimea totală a acestora este de 17 kilometri şi chiar dacă va fi dificil, primarul speră ca aceste lucrări să fie finalizate în acest an.
“Cele şase străzi vor avea şanţuri, rigole. Vorbesc despre lucrări pe Strada Mioriţei, Strada Alexandru Golescu, Strada Viitorului, Strada Stadionului, Strada Fitotronului, Strada Cireşilor. Toate cele şase străzi însumsează 17 kilometri de asfalt, cu şanţ, cu rigole. Aceste lucrări vreau să le încep cât mai repede, vreau să le termin anul acesta, dar probabil că este foarte greu, deşi eu îmi doresc acest lucru. Am contactat şi constructorul şi după ce am avut lunea trecută şedinţa de Consiliu şi am aprobat ultima dată indicatorii, a venit şi constructorul. Oamenii au spus că au şi ei nevoie de două săptămâni să se organizeze. Astfel, întregul proces va începe pe data de 23”, a concluzionat primarul Nicolae Velcea.
Popular Articles
- Most read
Publicitate