5-decembrie-miutescu.jpg

Astăzi este sărbătorită Ziua veteranilor de război, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. Cu această ocazie, președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a transmis un mesaj adresat tuturor veteranilor de război, care au servit cu onoare și abnegație țara, sub culorile drapelului național. 

“Armata României şi-a făcut întotdeauna datoria faţă de ţară, fie că vorbim de Războiul de Independenţă, de cele două conflagraţii mondiale, sau de teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest. Devotamentul şi abnegaţia cu care militarii noştri au slujit drapelul naţional, uneori cu preţul sacrificiului suprem, au făcut ca România să fie astăzi o ţară respectată, membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. Profesionalismul, competenţa şi spiritul de camaraderie ale militarilor români sunt cunoscute şi apreciate atât în ţară, cât şi în rândul aliaţilor şi partenerilor noştri.

Avem, aşadar, datoria de a cinsti memoria eroilor neamului românesc şi de a face tot ce ne stă în putinţă pentru a păstra integritatea şi libertatea ţării noastre. De asemenea, apreciez aportul deosebit al asociaţiilor veteranilor de război la educarea tinerei generaţii şi la promovarea cu consecvenţă a valorilor noastre naţionale. Vă asigur, dragi veterani de război, de aprecierea şi respectul meu pentru tot ceea ce aţi realizat în beneficiul statului român, sub culorile drapelului naţional, şi vă transmit urări de sănătate şi linişte sufletească alături de cei dragi. La mulţi ani!”, a transmis președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.