Miutescu-Sanatos.jpg

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a postat cu puțin timp în urmă un mesaj în care anunță că se simte bine și abia așteaptă să se întoarcă la lucru. Mai mult, liderul liberalilor i-a îndemnat pe argeșeni să fie atenți și să aibă grijă de sănătatea lor. Reamintim că Adrian Miuțescu a avut mai multe probleme de sănătate care au survenit ulterior internării pentru infecția cu coronavirus.

„Am traversat momente dificile din cauza infecției cu noul coronavirus, iar boala a fost agravată de această complicație.

Partea bună este că acum mă simt mai bine și sunt convins că voi depăși momentul, pentru a mă întoarce la treabă. Este adevărat că am comunicat mai puțin, fiindcă la ATI sunt reguli foarte stricte.

Le transmit atât colegilor din PNL, cât și cetățenilor care au așteptări de la noi, cei care am primit un vot de încredere, că nu ne vom lăsa până când nu vom îndeplini fiecare angajament pe care ni l-am luat.

Din nefericire, viața este compusă și din aspecte mai puțin plăcute cum ar fi această pandemie și problemele conexe.

Nu vreau să închei fără a mulțumi membrilor personalului medical pentru atenția și profesionalismul de care au dat dovadă, pentru dăruire și pentru lupta zilnică prin care trec cu toții pentru salvarea fiecărei vieți omenești.

Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră, pentru că este cea mai importantă!”, a scris Adrian Miuțescu pe pagina sa de socializare.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.