mindroc La doar 34 de ani, după ce a condus mai multe societăți din postura de director general, societăți din domeniul comerțului intern și internațional , Cătălin Mîndroc este candidat al PSD Argeș pentru Camera Deputaților. Formator de conexiuni cu furnizorii externi, participând în delegații în China, Turcia, Italia, India, Cătălin Mîndroc își propune să își pună experiența în Parlament în sprijinirea producătorilor autohtoni.

 

“Antreprenor de la o vârstă fragedă, am condus, din postura de director general, societăți pe care am reușit să le dezvolt intr-un termen foarte scurt . Am respectat tot timpul munca și regulile care fac posibilă performanța. Am intrat în politică pentru că România are nevoie acum de lideri competenți, preocupați de viitorul și bunăstarea cetățenilor ei. Consider că pentru o dezvoltare rapidă a țării noastre este nevoie să sprijinim firmele autohtone, producătorii români indiferent de domeniul lor de activitate, să le facilităm o dezvoltare rapidă și solidă, pentru ca aceste societăți să ofere locuri de muncă plătite la nivel european. Voi propune măsuri legislative pentru dezvoltarea IMM-urilor prin acordarea de grant-uri, programe de start-up și acordarea de credite cu dobândă fixă.”, declară Cătălin Mîndroc.

 Realizat de S.C. Info Press Smart Top SRL la comanda PSD - Organizatia Județeană Argeș, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200020.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.