psd_ciolacu.jpg

Deputații PSD au decis azi că pieţele în spaţii  închise, pieţele mixte şi volante, târgurile, bâlciurile, dar şi talciocurile pot rămâne deschise în perioada stării de alertă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară. 

Marcel Ciolacu s-a arătat extrem de indignat de reglementările prin care premierul a vrut să pună lacătul pe piețele închise. Liderul PSD a semnat, împreună cu senatorul social-democrat Daniel Zamfir, un amendament la ordonanţa 78/2019, prin care nu va fi permisă închiderea pieţelor. De altfel, Marcel Ciolacu a avut, astăzi, pe Facebook, o reacție dură la adresa PNL: „Orban, înţelegi de ce am votat azi în Parlament pentru redeschiderea pieţelor?! Tu poţi  să trăieşti cu imaginea asta?! Dar parlamentarii tăi care s-au abţinut la vot?! Asta aţi făcut, criminalilor! V-aţi bătut joc de oameni! Aţi scos bătrânii care muncesc din greu în frig şi ploaie cu deciziile voastre aberante!”. Proiectul de lege a fost adoptat cu 173 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 93 de abţineri. Pe această iniţiativă legislativă, Camera Deputaţilor este for decizional, iar actul normativ va merge la Cotroceni pentru promulgare.

Articol realizat de S.C. Info Press Smart Top SRL la comanda PSD - Organizatia Județeană Argeș, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200020.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.