- Tuesday, 11 August 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 2013
În cadrul conferinței de presă săptămânale a PNL Argeș de astăzi au participat candidatul PNL la Primăria Pitești, Sorin Apostoliceanu, candidatul PNL la Primăria Mioveni, Argentina Culcuș, candidatul PNL la Primăria Ștefănești, Mihail Bărbuceanu, candidatul PNL la Primăria Mărăcineni, Constantin Eremia, candidatul PNL la Primăria Bascov, Gheorghe Nedelea, candidatul PNL la primăria Moșoaia, Ion Necula și candidatul PNL la primăria Bradu, Ion Adrian. Toți cei prezenți au subliniat necesitatea înființării Zonei Metropolitane Pitești care să asigure un transport metropolitan eficient și de înaltă calitate precum și asigurarea unui confort edilitar ridicat pentru toți cetățenii din localitățile componente. De asemenea, s-a menționat necesitatea înființării unui parc industrial pentru care s-a identificat chiar și un teren pe strada Sticlelor din Ștefănești. Toți candidații prezenți la conferință au prezentat prioritățile localităților pe care le reprezintă, cele mai multe legate de infrastructură, transport public, utilități publice, atragerea de investitori și, cu prioritate, atragerea de fonduri europene care să ducă la realizarea proiectelor propuse.
Popular Articles
- Most read
Publicitate