stocheci valeca marinPSD-iştii, inclusiv cei din Argeş dovedesc încă o dată că nu au vreo ruşine când e vorba de interesele de grup. Iar asta s-a văzut şi la votul privind impozitarea pensiilor speciale. Senatul a respins miercuri 10 iunie propunerea USR de impozitare a pensiilor speciale cu 90%. Luni seară, liderul PSD Marcel Ciolacu îi cerea Guvernului să dubleze alocaţiile copiilor din impozitarea pensiilor speciale. În Senat însă, parlamentarii PSD au votat împotrivă. O ipocrizie fără margini. O ruşine la care au fost părtaşi şi cei trei senatori PSD de Argeş, adică Şerban Valeca, Gheorghe Marin şi Cristina Stocheci. Toţi trei au votat pentru respingerea impozitării pensiilor speciale. Trei senatori de Argeş care nu au făcut nimic concret pentru judeţ, dar care încasează constant indemnizaţii şi venituri foarte mari. Trei senatori din Argeş pe care nu i-am văzut vreodată să meargă prin judeţ prin satele demne de Evul Mediu şi unde mii de familii amărâte se chinuie să îşi crească copiii cu nişte alocaţii revoltător de mici. Nu i-am văzut sau auzit vreodată pe Şerban Valeca, Gheorghe Marin şi Cristina Stocheci să vină cu vreo propunere legislativă strict în beneficiul Argeşului şi argeşenilor care i-au votat în 2016.

Deşi PSD a cerut de mai multe ori impozitarea pensiilor speciale, tocmai social-democraţii au votat împotriva iniţiativei. Cei din PSD au fost dintotdeauna artizanii şi promotorii acestor pensii speciale, pentru că la social-democraţi politica înseamnă să câştigi voturi cu favoruri mari făcute unor anumite categorii socio-profesionale

De ce? Pentru că PSD-iştii, inclusiv cei din Argeş votează mereu în bloc, disciplinat, pe nemestecate. PSD-iştii din Parlament nu comentează, doar votează. Pentru că pe statutul lor depind 100% de bunăvoinţa şefului zonal sau central pentru a prinde încă un mandat de parlamentar. La PSD, inclusiv la PSD Argeş, domină spiritul gregar, votul în turmă. Cetăţenii contează doar din patru în patru ani pentru PSD Argeş. Restul e tăcere şi interes. Mult interes şi multe beneficii pentru parlamentarii cărora nu le pasă de alegători.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.