- Tuesday, 23 July 2024
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1477
O bijuterie arhitectonică a orașului, cu peste 1.400 de tablouri ale unor nume mari ale picturii precum Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza sau Ștefan Luchian, Galeria de Artă Pitești a fost decenii întregi într-un con de umbră și într-o degradare constantă. Asta deși – culmea! - se află în zona zero a Piteștiului și putea fi un punct foarte important de atracție turistică, așa cum se întâmplă cu galerii de artă din orașe importante ale lumii.
Din fericire, grație implicării lui Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, grație echipei sale de profesioniști și grație unei echipe de restauratori implicați și dedicați, Galeria de Artă ”Rudolf Schweitzer – Cumpăna”, renaște din propria cenușă. Și, printr-un amplu proiect finanțat cu 19,9 milioane lei, în procent majoritar din fonduri europene, cofinanțarea CJ Argeș fiind de 426.603 lei, Galeria de Artă Pitești arată extraordinar, lucrările de restaurare fiind finalizate în procent de 99,9%. Recepția clădirii, ce arată din nou ca o adevărată bijuterie, va fi în această toamnă, urmând ca tablourile să fie mutate din nou aici în 2025, asta după mai multe luni și după ce se vor asigura microclimatul necesar și toți parametrii pentru ca picturile să nu fie supuse vreunui risc.
FinanciarPress.ro a fost în exclusivitate la Galeria de Artă Pitești pentru a vedea stadiul lucrărilor și a vorbi cu restauratorul expert Maria Cătălina Tuică, Ion Mînzînă – președintele CJ Argeș și Cornel Popescu – managerul Muzeului Județean Argeș (Galeria de Artă este secție a Muzeului).
O parte dintre pereții interiori ai clădirii au devenit opere de artă, pentru că în timpul lurărilor au fost descoperite picturi despre care inițial nu se știa nimic, fuseseră acoperite de mai multe straturi de tencuială și var, iar acum au fost scoase la lumină.
”Au fost găsite picturi originale realizate la 1885 – 1886, clădirea fiind dată în folosință în 1886, există chiar unele zone unde sunt trecuți membrii Guvernului și ai Consiliului Local din acea perioadă. Inclusiv o stemă a României Regale, extrem de rară, care inițial fusese acoperită de stema României din perioada comunistă. Se vor face studii pentru a vedea ce temperatură este necesară în săli pentru picturi, trebuie să vedem microclimatul necesar, se vor amenaja simezele”, spune Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, în timp ce admiră modul impecabil în care a fost restaurat totul.
S-a lucrat la restaurarea Galeriei de Artă câteva zeci de mii de ore, inclusiv în week-enduri, cu oameni foarte pasionați, inclusiv tineri absolvenți ai Universității din Pitești, secția Artă Sacră.
”Îi apreciez foarte mult pe tinerii care au lucrat la restaurare”
”În opinia mea, Galeria de Artă va fi unul din cele mai frumoase muzee din România. Aceasta este și opinia antreprenorilor, care sunt specializați în restaurare și au mai lucrat în țară la diferite obiective importante. Credeți-mă, piteștenii și toți cei care vor veni să viziteze Galeria de Artă vor fi absolut impresionați. Îi apreciez foarte mult pe tinerii care au lucrat la restaurare. Gândiți-vă că restaurarea unei picturi de dimensiuni reduse a durat cel puțin trei zile. E nevoie de multă răbdare, atenție și talent. Și apreciez faptul că antreprenorii au angajat tineri absolvenți din Pitești și am avut bucuria să mă întâlnesc cu o parte din acești tineri foarte frumoși specializați în restaurare de pictură și piatră”, mai spune Ion Mînzînă.
Picturile descoperite la aproape 75 de ani după ce au fost ascunse de comuniști cu straturi succesive de vopsea și un strat de ipsos au o valoare excepțională, printre acestea numărându-se și o stemă a României regale.
Iar expertul restaurator Cătălina Maria Tuică a explicat pentru FinanciarPress.ro laboriosul proces prin care au fost scoase la iveală picturile deosebite.
”S-au făcut mai întâi sondaje stratigrafice pe fiecare suprafață în parte, în zonele care permiteau accesul, deoarece au fost zone de metri pătrați unde pictura era complet exfoliată, angrenând și partea de original. Iar în urma sondajelor stratigrafice făcute de către întreaga echipă s-a putut evidenția faptul că există o pictură originală spectaculoasă pentru patrimoniul României.
După aceste sondaje stratigrafice s-a realizat un proces laborios de decapare amplă, un proces care a necesitat zeci de ore de muncă, fiindcă se lucrează centimetru cu centimetru pătrat, fiindcă fiecare strat este dat succesiv jos până ajungem la varianta originală. În cadrul variantei originale am avut și surprize, se pare că această clădire a beneficiat la un moment dat de niște repictări, undeva prin 1950”, explică Maria Cătălina Tuică.
Ulterior au început decapările, s-a evidențiat această pictură păstrată zonal, ea nu a fost păstrată integral și astfel s-a trecut la o restaurare a ei prin diferite metode.
Picturile murale, realizate în perioada 1885-1886, au fost realizate de o echipă de pictori conduși de artistul local Iosif Materna.
Ce tablouri de mare valoare are Galeria de Artă Pitești
Pe durata restaurării Galeriei de Artă Pitești, toate cele aproximativ 1.400 de tablouri, ca și sculpturile, au fost mutate la Muzeul Județean Argeș.
”Avem cea mai mare colecție de tablouri Rudolf Schweitzer-Cumpăna din România, aproape 300 de tablouri. Avem și tablouri valoroase de Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Nicolae Tonitza. Un detaliu interesant: Rudolf Schweitzer-Cumpăna s-a născut în 1886, adică anul în care a fost dată în folosință clădirea Galeriei de Artă, clădire unde inițial a funcționat Primăria. Tablourile vor fi mutate din nou la Galeria de Artă Pitești după ce vom avea asigurat microclimatul necesar. Am montat deja mai multe dispozitive, inclusiv ventilo-convectoare. Va dura mai multe luni pregătirea pentru asigurarea microclimatului necesar pentru tablouri. Ulterior vom alege și ce tablouri vom expune. Vor fi și două săli libere, pentru expozițiile temporare”, a declarat pentru FinanciarPress.ro Cornel Popescu, directorul Muzeului Județean Argeș.
”Vom avea un pachet turistic al județului Argeș”
Galeria de Artă Pitești va schimba mult peisajul cultural al orașului și atractivitatea sa pentru turiștii din țară și de peste hotare.
”Mă bucură mult faptul că redăm publicului, acestui oraș și acestui județ măreția acestei clădiri deosebite. Când mergem peste hotare, vizităm muzee și diverse obiective. Și mi-am dorit să avem și la noi în Argeș obiective deosebite restaurate așa cum trebuie și scoase în evidență. Iar Argeșul va avea obiective aduse la parametri internaționali, de la Galeria de Artă până la Cetaea Poenari. Vom gândi alături de domnul director Cornel Popescu un pachet turistic al județului Argeș din care vor face parte Muzeul Județean, Galeria de Artă, Cetatea Poenari, Casa Dinu Lipatti și așa mai departe. Fără aceste proiecte europene și fără numeroșii oameni implicați nu am fi putut să facem niciodată aceste restaurări”, mai precizează Ion Mînzînă.
Iată câteva dintre picturile deosebite găsite în pereți:
Popular Articles
- Most read
Publicitate