adaActriță la Teatrul Al. Davila din Pitești, Ada Dumitru are la doar 28 de ani o carieră impresionantă, fiind considerată una dintre cele mai talentate tinere actrițe din ultimii ani.

Iar în acest an Ada debutează și ca regizoare, cu comedia neagră ”Granny’s Got a Gun/ Mamaie Brândușa”, ce este în competiția oficială la Shanghai International Film Festival și va avea premiera mondială în China în 19 iunie 2024. Filmul, regizat împreună cu Ana Ineni, va avea premiera națională pe 21 iunie la TIFF. Și, ca un detaliu emoționant, în film joacă și bunica Adei, în vârstă de 85 de ani, și o face foarte bine.

”Este un scurt metraj comedie neagră cu bunica mea adevărată de 85 de ani Brîndușa Anghiel în rol principal pentru că mi-am dorit să am o amintire cu ea pentru totdeauna.La 85 de ani să ai curajul să îi faci nebunia nepoată-tii și să joci pentru prima oară în viața ta într-un film, e ceva ireal. Mamaie, te iubesc!”, spune Ada Dumitru.

În prezent, Ada joacă și în serialul ”Clanul”, iar în 2023 a făcut parte din echipa Faimoșilor în Survivor România de la Pro TV.

Ada a debutat la 15 ani într-un spectacol de Mihai Mălăimare, fiind pregătită de celebra Susan Batson, profesoara de actorie a lui Nicole Kidman, şi a avut un rol principal într-un serial poliţist alături de James Marshall, unul dintre actorii faimoși din celebrul serial Twin Peaks.

Ada Dumitru a absolvit UNATC în 2017 la clasa profesorului Florin Zamfirescu. Este fiica actriţei Iulia Dumitru, iar tatăl său vitreg este cunoscutul actor Constantin (Bebe) Cotimanis.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.