- Saturday, 25 May 2024
- Written by Andreea Vlad
- Hits: 597
Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim”, „Adormirea Maicii Domnului”, și „Sfântul Ioan Rusul” din satul Micești, județul Argeș, vă invită luni, 27 mai, la ora 9:00, la slujba de hram, care va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, însoțit de un sobor de diaconi și preoți.
Însă, cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la sfințirea bisericii acestei parohii, în această zi va fi lansat și un volum monografic aniversar scris de către preotul Florin Păcioianu, cel care împreună cu familia sa au contribuit în mod semnificativ la reabilitarea acestei biserici aflată în categoria monumentelor istorice.
Biserica parohiei Micești a fost construită în anul 1844 cu osteneala și cheltuiala credincioșilor din localitate și a preotului Barbu Bîrzotescu, iar între anii 1928-1986 au fost executate diferite lucrări de restaurare.
În anul 2018 acest impresionant locaș de cult a fost resfințit, după ample lucrări de reabilitare și înfrumusețare, lucrări ce au fost susținute din punct de vedere financiar în mare parte de către familia preotului Păcioaianu.
Nu de mult timp, chiar în Vinerea Mare din acest an, arhidiaconul Mihail Bucă, coordonatorul Grupului Psaltic „Tronos” asemăna curtea acestei biserici, atunci când a susținut în acest loc concertul de muzică psaltică și pricesne, cu Grădina Ghetsimani, aceasta beneficiind de o amenajare extraordinar de încântătoare.
Popular Articles
- Most read