- Thursday, 15 June 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 502
Visul” - cel mai nou lungmetraj regizat de Cătălin Saizescu („Scurtcircuit”, „Milionari de weekend”) - a fost prezentat în premieră mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția 22, secțiunea Zilele Filmului Românesc.
Inspirat din fapte reale, după un scenariu semnat de piteșteanul Gabriel Gheorghe, actor la Teatrul Al. Davila din Pitești, „Visul” este o comedie care urmărește un șir de întâmplări al căror protagonist este Alex, un actor din provincie (Vlad Logigan) care, ocolit de succes în teatrul unde este ignorat de un mare regizor (jucat de George Ivașcu), acceptă propunerea directoarei (Magda Catone) de a pune în scenă un spectacol la un penitenciar de maximă siguranță, sub atenta supraveghere a unei tinere gardience (Gloria Găitan). Viața lui Alex se complică: în timp ce se refugiază în munca la spectacolul „Visul unei nopți de vară” pe scena din pușcărie, iubita lui, Carmen (Georgiana Saizescu) se vede mai aproape de succesul la care visează, iar relația dintre ei se schimbă. Îi rămân întâlnirile cu deținuții, însă, aceștia au o cu totul altă motivație să învețe replicile scrise de Shakespeare: fac tot ce le stă în putință să fie selecționați în cadrul festivalului de teatru de penitenciar, după ce află că fiecare scenă are o trapă prin care ar putea evada.
Mai trebuie spus și că actrița Georgiana Saizescu este din Pitești, având o carieră apreciată inclusiv ca interpretă, participând și la Eurovision. În 2017, regizorul Cătălin Saizescu a fost premiat la un mare festival de film de la Shanghai, din China, pentru filmul ”Scurtcircuit”.
Popular Articles
- Most read
Publicitate