- Monday, 24 April 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 546
Luni 24 aprilie, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni a avut loc așa cum am anunțat, lansarea romanului „Zodia porumbeilor sălbatici”, publicat recent de argeșeanul George Cârstea (din Boțești/Mioveni).
La lansare au vorbit elogios, despre carte și despre autor, primarul orașului, Ion Georgescu, Denisa Popescu, Allora Albulescu, membre ale Uniunii scriitorilor din România și, firește, George Cîrstea.
George Cîrstea s-a născut în zodia Taurului, la 7 mai 1952, în comuna Boțești, Argeș. „În școală nu am învățat aproape nimic despre oameni. I-am descoperit singur în cărțile citite la întâmplare sau în filmele pe care le-am văzut și de câte trei sau patru ori. Am muncit ca să trăiesc. Nu mi-a plăcut niciodată ce am făcut. Acum sunt pensionar și nu plătesc impozit pe venit. Inima mea este reparată în patru locuri, sufăr de diabet, iar în ultimii treizeci de ani am descoperit că nu știu să votez. În lunile de iarnă locuiesc la Mioveni, unde nu trebuie să fac focul cu lemne. Timpul care mi-a mai rămas îl împart în câte două etape lunare: primele zece zile după ce primesc pensia și următoarele douăzeci când aștept să vină cealaltă. Iar această ordine liniștită din jurul meu nu pare să se schimbe în următoarele anotimpuri”, scrie autorul în cuvântul înainte al volumului său.
Popular Articles
- Most read
Publicitate