- Monday, 30 May 2022
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1019
Duminică 29 mai, la Corbi a avut loc cea de-a 50-a ediţie a festivalului „Rapsodia păstorească”, eveniment-simbol pentru comuna cu tradiţie de secole în creşterea oilor. Iar ediția aniversară a fost una cu adevărat superbă. Mulți oameni au fost prezenți la eveniment, în ciuda ploii constante.
”Rapsodia păstorească” de la Corbi a avut ca puncte de maximă atracţie concursul de frumuseţe pentru oi şi berbeci, parada costumelor populare şi cea a călăreţilor.
Parada cântecului, dansului şi portului popular a fost susţinută de ansamblurile cu specific păstoresc din judeţele: Gorj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Argeş, precum și din Republica Moldova. A urmat deplasarea în zona atât de plină de farmec de la ”Chilii”, acolo unde anual se desfășoară și festivalul rock Stonebird. Acolo a avut loc și premierea participanților care dețin cele mai frumoase animale, premiere efectuată de către Asociația ,,Corbii de Piatră”. Rapsodia Păstorească s-a încheiat cu o petrecere popularǎ sustinută de formațiile participante. Locul I pentru cele mai valoroase ovine adulte a fost obținut de către crescătorul Mandea Marian din Bârla. Iar cel mai bun ansamblu, ce a reușit să ridice toți oamenii în picioare, a fost ,,Floricica-Bârla".
La evenimentul deosebit de la Corbi au fost prezenți și mai mulți oficiali invitați, în frunte cu europarlamentarul Eugen Tomac și prefectul Radu Perianu.
Primărița Anca Baciu a dovedit din nou cu fapta că este atașată de valori și de tradiții. Iar eforturile sale pentru a organiza ”Rapsodia Păstorească” de la Corbi au fost apreciate și de către europarlamentarul Eugen Tomac, acesta declarând: ”Am asistat la Corbi la un festival deosebit. Anca Baciu este cel mai tânăr și harnic primar PMP din România și o felicit!”
Popular Articles
- Most read
Publicitate