- Thursday, 24 February 2022
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1351
După mai bine de patru ani de așteptare, reabilitarea cetății Poenari va începe în luna aprilie, după cum au confirmat pentru FinanciarPress.ro reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș. Valoarea proiectului este de 23,2 milioane lei, bani proveniți din fonduri europene, iar lucrările de reabilitare trebuie terminate conform contractului până în decembrie 2023. Cetatea va fi restaurată de asocierea de firme Euras SRL-Arhing SRL, ce a mai restaurat printre altele cetățile Deva și Feldioara.
Deși contractul de finanțare a fost semnat încă din primăvara lui 2018, începerea lucrărilor a fost amânată din cauza anulării a două licitații, câștigate inițial de două firme din Italia ce nu aveau vrei expertiză în restaurarea de monumente istorice și nici nu depuseseră garanții financiare, conform reglementărilor în vigoare.
Ridicată în secolul al XIV-lea, cetatea Poenari a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, iar ultima reabilitare a fortăreței a fost acum 50 de ani.
Popular Articles
- Most read
Publicitate