- Wednesday, 06 October 2021
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1423
Ansamblul folcloric Dorul din Piteşti și-a reconfirmat valoarea, câștigând la începutul acestei luni Marele Premiu al Festivalului Mondial de Dans Cheonan (Coreea de Sud) 2021. Din cauza contextului pandemic și al restricțiilor internaționale, ediția din acest an s-a desfășurat în mediul virtual, grupurile participante evoluând în țările lor. În competiție s-au înscris 50 de ansambluri din peste 30 de state din toată lumea, dar în finală au fost selectate doar 20. Acestea au reprezentat România, Federația Rusă, Indonezia, Malaezia, Thailanda, Nepal, Brazilia, Polonia, Bulgaria, China, Irlanda, Kazakhstan, Uruguay, Peru, India, Fiji, Paraguay, Columbia, Mexic, Republica Kabardino-Balkarian.
România a fost reprezentată de Ansamblul Folcloric Dorul, care a reconfirmat prima poziție a podiului pe care a urcat în anul 2012. Palmaresul ansmblului Dorul se îmbogățește cu Marele Premiu al Cheonan World Dance Festival 2021, fiind al doilea premiu internațional obținut în acest an.
Tot în această toamnă, Festivalul Internațional de Folclor Dorin Oancea, organizat de Ansamblul Dorul anul trecut, a fost distins cu premiul de “Cel mai bun festival FIDAF în anul 2020” – FIDAF Best Festival 2020, titlu care s-a acordat în cadrul Congresului Federației Internaționale a Organizatorilor de Festivaluri de Dans.
Popular Articles
- Most read
Publicitate