conac zamfirescu cateascaUn conac din comuna Căteasca ce a aparţinut unui lider marcant al PNL din prima parte a secolului XX a fost vândut cu 150.000 de euro prin intermediul Sotheby’s, cea mai mare casă de licitaţii din lume. Este vorba despre Conacul Constantin Zamfirescu, construit în stil neoromânesc

Acest conac are o istorie îndelungată. In această zonă, la sfârșitul secolului al XIX-lea au existat moșii întinse, stăpânite de marile familii boierești ale acelor vremuri. Una din cele mai cunoscute astfel de moșii a fost cea a vornicului Iordache Golescu care la 1831 deținea moșia Căteasca sau Popești și moșia Ratesti sau Tufeanca. Odată cu reforma agrară din 1921 lucrurile aveau sa se schimbe. Într-un act de vânzare din anul 1904 aflăm ca Elena Maria Golescu, urmașa vornicului, vinde întreaga moșie denumită Tompa din comuna Căteasca binecunoscutului moșier Constantin Zamfirescu. Acesta stăpânea terenuri agricole, cu conace, livezi, vii, păduri și zăvoaie în lunca Argeșului, în suprafață de peste 800 de hectare.

În acest conac s-a născut în anul 1895 fiul acestuia, Constantin Zamfirescu-Căteasca.. Lider marcant al PNL, acesta a fost ales, de câteva ori, deputat de Argeș, a ocupat și funcția de președinte al organizației județene argeșene, era colaborator apropiat al lui I. Gh. Duca si Dinu Brătianu. In mai 1944, a făcut parte  din conducerea politică a opoziției, împreună cu Bebe Brătianu și alți lideri politici și a redactat programul de acțiune în vederea ieșirii României din război și participarea alături de Aliați pentru ca după 23 august sa devina ministrul producției de război în guvernele prezidate de generalii Constantin Sanatescu si Nicolae Radescu.

Conacul, construit în stil neoromânesc, este impunător și spectaculos. Complet renovat exterior, conacul este in stare buna din punct de vedere structural, necesitând însă o renovare completa a interiorului. Conacul are 510 metri pătraţi şi un teren de 4.500 metri pătraţi.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.