- Thursday, 18 March 2021
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 5153
A stârnit multă revoltă în ultima vreme zvonul potrivit căruia Consiliul Judeţean Argeş ar vrea să îl schimbe pe Constantin Cotimanis din funcţia de manager al Teatrului Al. Davila. Zeci de angajaţi ai teatrului au trimis petiţii la CJ Argeş şi la Ministerul Culturii în care cer ca marele actor să rămână manager, având în vedere faptul că de un an de când este la conducerea instituţiei teatrul are număr record de spectatori, angajaţii muncesc cu multă plăcere, iar spectacolele puse în scenă sunt unele de calitate.
Joi 18 martie, Constantin Cotimanis a fost la o şedinţă la CJ Argeş, şedinţă la care a participat şi vicepreşedintele Adrian Bughiu. Iar Constantin Cotimanis a făcut declaraţii în exclusivitate pentru Financiarpress.ro legat de întâlnirea de acolo.
„Cei de la CJ Argeş mi-au spus că sunt numai nişte zvonuri privind înlocuirea mea şi să nu mă iau după ele. Mi-au mai zis că nu s-au decis deocamdată legat de schimbarea mea. Eu nu mă agăţ de postul de manager, îmi pasă de actori, de teatru, îmi place extrem de mult ce fac”, spune marele actor.
Şi tot Constantin Cotimanis ne-a mai declarat: „Nu am venit la teatru ca să fac bani. Am bani, şi sunt bani făcuţi din munca mea. Salariul meu ca manager este de vrei 1.000 de euro pe lună. Pot face aceşti bani fără probleme într-o zi-două. Domnul Bughiu mi-a reproşat că este cam mare boemie la teatru. Şi i-am replicat: „Domnule Bughiu, teatrul înseamnă boemie, nu înseamnă boierie”. Lumea nu mai vine la încă o mizerie trăind deja o mizerie afară.”
Popular Articles
- Most read
Publicitate