- Monday, 05 October 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 1289
O seară specială pentru iubitorii de muzică simfonică se anunță, joi, 8 octombrie, când va avea loc un nou concert simfonic, de la ora 19:00, la Filarmonica Pitești.
Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea, revine, ca solistă, Analia Selis.
Vor fi respectate toate regulile pentru evitarea contaminării cu noul coronavirus, publicul așezându-se doar pe locurile marcate.
Înainte de intrarea în sala de concert, oamenilor li se va măsura temperatura, iar accesul în sală este permis doar cu mască, fiind obligatorie purtarea acesteia pe toată durata concertului.
În program: Matos Rodríguez – „La Cumparsita”, Aníbal Troilo – „Toda mi vida”, „Desencuentro”, „Romance de barrio” și „La última curda”, Sebastían Piana – „Paisaje”, Gherase Dendrino – „Ce faci astă seară, tu?”, Astor Piazzolla – „Libertango” și „Milonga de la anunciación”, Eladia Blázquez – „El Corazón al sur”, Ángel Villoldo – „El Choclo”, Pedro Laurenz – „Milonga de misamores”, Ionel Fernic – „Nunuțo”, Virgilio Expósito – „Absurdo” și „Naranjo en Fluor”, Ion Vasilescu – „Habar n-ai tu”, Mariano Mores – „El firulete”, Sebastián Piana – „Arrabalera”. Toate aranjamentele muzicale sunt realizate de Julián Caeiro.
Originară din Argentina, cu cetățenie română, Analia Selis este una dintre cele mai exotice şi mai apreciate voci din peisajul muzical românesc.
Este absolventă a Universității de Muzică din San Miguel de Tucumán (Diploma de educatoare de muzică, 1998) și a Longy School of Music din Boston (Diploma in Vocal Performance, 2002). La un an de la stabilirea în România (2004), câștigă locul al III - lea la Festivalul Internațional de la Brașov Cerbul de Aur, unde a reprezentat Argentina. Devenind extrem de cunoscută în lumea muzicii latino-pop din România, participă la emisiuni, înregistrează materiale pentru radio și televiziune și cântă pe cele mai reprezentative scene ale țării. Dintre proiectele sale menționăm: „Vă place Tango?” (împreună cu violoncelistul Răzvan Suma și chitaristul argentinian Julio Santillan), „Tango Simfonic” (tango aranjat pentru orchestră de cameră, pian și voce, unde a colaborat cu cele mai importante filarmonici din țară). În prezent, continuă să promoveze tangoul argentinian atât în România, cât și în Europa, fiind invitată anul aceasta în Lituania, Elveția si Cehia. A mai fost prezentă în stagiunile trecute la Filarmonica Piteşti în diferite proiecte muzicale.
Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007.
În perioada 2009-2018, ca dirijor al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București, a susținut premiere, concerte și spectacole de gală. La începutul acestui an a repurtat succese extraordinare în Germania și Austria, cu ocazia unui turneu alături de New Vision Symphony Orchestra. Concertele s-au desfășurat sub emblema „The very best of John Williams and Hans Zimmer”.
La concertele din actuala stagiune (până la finele anului), nu se vor mai putea respecta locurile înscrise pe abonamente.
Spectatorii se vor așeza în ordinea sosirii la concert pe locurile marcate, disponibile din sală.
Popular Articles
- Most read
Publicitate