- Monday, 05 March 2018
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1738
Angajatorii care nu respectă regulile privind munca suplimentară vor risca amenzi de până la 3.000 lei pentru fiecare angajat aflat într-o astfel de situație. În prezent, amenzile sunt în sumă fixă, indiferent de numărul angajaților care lucrează peste program mai mult decât permite legea. Noile reguli au fost introduse într-un proiect de lege pregătit spre aprobare. Codul Muncii stabilește în prezent că durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepție, durata respectivă poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, pe o perioadă de de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână. Pentru anumite activități sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, pot fi negociate perioade mai mari de 4 luni, dar nu peste 6 luni. Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.
Popular Articles
- Most read
Publicitate