- Monday, 12 August 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 370
Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea care prevede plafonarea dobânzilor la creditele acordate de IFN, urmând ca pentru creditele în derulare aceasta să se aplice la cerere. De asemenea, sunt aduse noi limitări în ce privește recuperarea creanțelor.
Legea ar urma să se aplice pentru creditele ipotecare și cele de consum (în valoare de până la 100.000 de lei), acordate de IFN.
Actul normativ mai prevede că dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR (dobânda Lombard a BNR, care este la un nivel de 7,5% acum). În cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăşi cu mai mult de 27 puncte procentuale aceeași dobândă a BNR, stipulează legea.
Prin excepţie de la aceste prevederi, „în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului”.
De asemenea, prin excepţie, „în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei şi 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului”.
Tot prin excepţie, „în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei şi 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului”.
Popular Articles
- Most read
Publicitate