- Thursday, 25 July 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 205
Șefii Dacia au spus în repetate rânduri că o mutare a producției actualei generații Spring ar fi imposibilă, pentru că mașina a fost gândită și dezvoltată într-un ecosistem din China, care nu poate fi mutat sau reprodus cu ușurință în Europa. Iată însă că există o ipoteză interesantă a unei mutări grăbite a acestui model, la câțiva pași de România.
Fabrica Novo Mesto din Slovenia va fi cel mai probabil locul în care va fi produs viitorul Twingo, anunțat de Renault ca mașina electrică „sub 20.000 de euro”, însă startul producției ar urma să fie abia în 2026 – 2027. Până atunci, publicația franceză L’Argus susține că liniile de producție din Slovenia ar putea fi utilizate pentru asamblarea lui Spring. Evident că acesta nu ar putea fi fabricat de la zero, având în vedere faptul că toți furnizorii se află în China, iar una dintre liniile cele mai importante pentru un automobil, presa destinată caroseriei, are nevoie de un timp foarte mare de montaj. Însă soluția vehiculată este asamblarea mașinii din SKD-uri, similar produselor de la IKEA, ca să dăm un exemplu la îndemână.
Dacă ar apela la această soluție, Dacia ar scăpa de tarifele vamale, atât de cei 10% pe care mașina îi suporta înainte de 5 iulie, cât și de cei 20,8% pe care trebuie să-i plătească după această dată. În plus, mașina nu ar mai fi vizată de sancțiunile din Franța, de exemplu, care a fost cea mai mare piață a acestui model până în luna decembrie 2023, când au fost eliminate de la subvenționare toate vehiculele produse în China.
Popular Articles
- Most read
Publicitate